am ajuns şi duminica în care pot să-mi închipui o moarte
în avion, lângă o femeie tânără cu părul cerealier şi ochii mari
oarecum speriaţi de partea monstruoasă a frumuseţii,
cu o rochie încreţită dedesubt cu două picioare care vântură
între ele un aer organic
şi câteva priviri arhaice de rămas bun,
mai jos pământul în formă de cactus zemos şi zdrobitor
ca un covor de mătase,
dealurile şi norii ca cele câteva zile sau ani dormind pe o parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu