în timp ce treceam prin oraşul meu de provincie legănat
în burta unui mare bocanc
printr-un spaţiu torid şi picurat cu sânge distilat
poate fiindcă eram atârnat de mijlocul pieptului tulbure
cu un cârlig gros exact prin gaura cheii
în locul pe unde se spune că intră sau ies cuvintele vieţii
m-am întrebat şi eu aşa într-o doară ce-i viaţa
am spus un doamne ajută cam fără ecou, copilăresc,
în staţie un câine dădea domol, scrutând orizontul, din coadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu