psalmul deținutului 9103

Am fost bătut la tălpi cu vergele aruncat în fecale
am fost tras cu funii snopit cu răngi pe culoarele negre mi-au fost smulse unghiile
iar ei răcneau leapădă-te! Spune tot, banditule!

Scapă-te! Aici Dumnezeu e plecat în vacanță ziceau și călcau apăsat 
zornăind furia pe masă cînd îmi frăgezeau degelele cu lemne.

Prin sînge și lacrimi uscate am înotat dimineața și noaptea mă încercau cu saci
aspri mi-au luat lumina zilei crezându-se atotputernici.

S-au lins pe buze de viața mea ca hienele. Limba mea au amestecat-o cu varul
pereţior m-au lovit simbolic cu scuipări.

Tâmpla mi-au zdrelit-o cu ciocane mici .M-au şters de piatră ca pe o cârpă

apoi m-au înţepat şi m-au atârnat de cârlige ca pe-o vită ștanțată.

La sfîrșit mi-au spart dinţii şi m-au aruncat într-un colţ fără apă
mereu între gunoaie stârv nefolositor.

Mă gîndeam la ei cum intrau pe ușa casei cum evitau oglinzile cum își
evitau gîndurile. Moștenirea lor este praful. Nemila și defăimarea e numele lor.

Dar eu m tăcut nu le-am vorbit de Tine. Iartă-mă! I-am lăsat să-şi omoare sufletul.

Mi-am spus: ei se vor duce și au plecat. Am crezut că

Prietenia Ta e mai de preţ ca viaţa am crezut că dragostea Ta ocolește moartea.

Mulțumesc Doamne din tot trupul și sufletul, Tu ești partea mea între cei vii!