Pătrunde
soarele pădurea de mai şi peretele garajului
arată ca un
ciorchine de umbră.
un gândac cu trup
alungit şi două antene cu care
vâsleşte aerul moale
urcă încet. eu şi cu el, norii albi.
Unde merge? va
ajunge până sus la buza balconului ?
a urcat aproape 1 metru iar acum
stă. ciorchinele galben
şi mănuşile frunzelor. porneşte încă
o dată.
închid ochii şi mă gândesc că
viaţa-i reală şi ireală.
Un aparat de
ras cu mai multe lame. a făcut iar vreo cinci
centimetri şi
ştă. stă şi nu se mai opreşte. două făpturi
destul de
înrudite. poate a obosit. poate nu avea un motiv
prea întemeiat
să escaladeze. poate e bătrân.
Ne întrebăm
aceleaşi lucruri. închid ochii ca şi cum
am avea tot timpul
la dispoziţie. iar când îi deschid nu mai e.
mă speriu uşor.
îl caut pe jos, a zburat?
nimic nu mi-a
dat de înţeles că era un gândac cu aripi.
Si acum el este
cu altcineva şi parcă totul a fost mai uşor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu