un poem mai vechi pentru un copil

acest copil, tot eu 

lumea, cimitirul, insectele,
frunza din duzi, 
tot eu?

aparent oamenii, stelele,
peştii în apă, depărtarea,

întoarcerea acasă
cu atâta singurătate?

o algebră pe undeva,

la sfârşit,
adevărul absurd, haină a senectuţii,

masa se strânge
într-un sac de cânepă, oase,
vor spune ai fost

clătinând o oglindă fără de chip.

pădurea fără mine,
sufletul ierbii de unde vine
bat clopotele din ochii copilului
din glasul de trestie,

adună rugăciunea în coşul palmelor, 
ochii, vântul cine-l respiră,

acest copil care aleargă, cade,

se bucură, tot eu?

acum are o perioadă mai oarbă,

de câţiva ani sau,

cine ştie?
mirosul vieţii cumva meteorologic,

o şansă,
un răspuns ca un dar,

însă pentru ce, sau pentru cine?