Scriu nu dintr-o nevoie stringentă ci mai degrabă dintr-un regret. Regret că lumea este aşa cum este. Interlocutorul cel mai adesea nu e de nici un folos. Apoi regret că regulile nu sunt mai puţin difuze pentru ca mintea unui copil să rămână, odată cu vârsta, limpede. Regret că umanitatea din om poate aşa de uşor să lunece în absenţa unei scări rulante sub forma unor înaintaşi străluciţi a unor părinţi sau a unei companii calde spre anomalie şi înstrăinare. Regret că s-au dus pe apa sâmbetei cele mai multe clişee culturale, adesea tradiţionale sau familiale, care aveau rolul să stârnească nevoia de înălţime. Regret supremaţiei tipologiilor contra misterului şi persoanei.