Eu nu mi-am scris niciodată numele
pe bonuri de cărbuni —
pe lângă silozuri am trecut fără să privesc înapoi —
prin iarba desculţă n-am alergat niciodată.
În ploaie n-am cântat, în deşert n-am scris cu creionul
drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins
porţelanuri.
Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandreţea sperietorilor uitate pe câmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i
povestesc
o istorioară cu tâlc.
Omul acela e mort de mult.
Prin faţa agenţiilor de voiaj mi-am plimbat viaţa
ca pe o jumătate de pâine.
Cu o maşină de ocazie am mers până la marginea mării.
Cu o maşină de ocazie aş fi putut ajunge departe.
Am privit valurile cheltuindu-se pe ţărm — am privit
tinereţea arzând ca o frunză de tutun verde.
În faţa oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum ceaţa se poate risipi.pe bonuri de cărbuni —
pe lângă silozuri am trecut fără să privesc înapoi —
prin iarba desculţă n-am alergat niciodată.
În ploaie n-am cântat, în deşert n-am scris cu creionul
drumul caravanelor.
Cu măturica nu m-am bătut la baia de aburi.
Cu mersul meu de urs n-am răsturnat înadins
porţelanuri.
Odată am iubit ferocitatea oamenilor de zăpadă,
tandreţea sperietorilor uitate pe câmp.
Omului care lucrează la calea ferată am vrut să-i
povestesc
o istorioară cu tâlc.
Omul acela e mort de mult.
Prin faţa agenţiilor de voiaj mi-am plimbat viaţa
ca pe o jumătate de pâine.
Cu o maşină de ocazie am mers până la marginea mării.
Cu o maşină de ocazie aş fi putut ajunge departe.
Am privit valurile cheltuindu-se pe ţărm — am privit
tinereţea arzând ca o frunză de tutun verde.
În faţa oglinzii, cu lanterna mi-am luminat chipul.
Acum poemul poate veni mai aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu