în trafic se întâmplă lucruri ciudate
unele clădiri zâmbesă
sau devin râncede.
la mine în cartier
un bloc întreg se droghează. are un antebraţ tatuat
iar la periferie am vazut nu demult o fermă avicolă
muşcată.
şi apoi sunt o mulţime de spaţii betonate.
un creştet verde împinge în sus. umărul e plin de furnici.
astăzi am văzut o fereastră deschisă
o pală de frig şi nu era nimeni.
totuşi era un soare platinat şi steril.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu