am stat la coadă la poştă în spatele unei femei 
ofilite cu un palton cenuşiu şi revere înalte
ca să pun un plic.

avea degete de pianist puţină negreală

sub unghii. 

apăsa uşor factura de la curent.

am întrebat-o peste umăr dacă îmi poate pune 
la dispoziţie numărul de telefon de la reclamaţii.

mi-am amintit că iar am găsit în cutia poştală

o factură umflată şi fără legătură cu realitatea.

m-am gândit că ar putea fi scris undeva jos pe formularul

ei de 98 de lei şi patruzeci de bani.

s-a scuturat un pic de parcă ar fi trecut-o un frison

sau ar fi vrut să revină la o stare anterioară.

au mai trecut vreo cinci minute

a luat cu grijă bancnota de un leu şi mărunţişul.

a ieşit apoi din clădire precum Dark Vader
ca şi cum ar fi aşteptat-o supebia unei dimineţi.