aşa cum privesc
parchetul îmi închipui betonul
de pistă scorojit
străduţele care duc în bulevard
dealurile mustind de arşiţă
pădurea şi alte periferii cu şandramale acoperite
cu azbest ca în
picturile lui Pallady
iar departe în zare o cascadă
munţii sau deşertul cu atâtea vieţuitoare izolate
în sertarele lor (dar asta e o atingere)
îmi imaginez o
cruce sau o gheară peste un fruct
în creştere şi peste
toate acelaşi călcâi. cine ar fi
spus că lucrurile
acestea o să mi se întâmple şi mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu