miercuri, 18 iulie 2012


de acum îmi voi lăsa inima să vorbească
cu inima unui tată. sângele care mi-a tâşnit
mai demult din priviri

cel pe care-l credeam pierdut s-a întors.
trupul ca un schelet pufos prin parcul cu tei
şi-a luat asupra lui vina

iar vina a devenit o pâine pe vatră uneori
cuvintele noastre se izbesc
de cascade şi munţi de urletul neajunselor vieţi

iar acum ştiu că voi lăsa doar inima să vorbească
şoaptele ei tremurătoare şi tainice
din care o pasăre mică şi fumurie va ciuguli

ca de pe un pervaz toate aceste mâini micuţe
care parcă mi-ar mângâia părul
care s-a dus cu un văzduh tânăr şi imaculat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu