Dimensiunea istorică este cea care dă grandoare la Eminescu. În el s-au rezumat cel puţin o mie de ani. Prin el pot comunica subteran cu Dimitrie Cantemir şi Grigore Ureche. 

Să scrii Război şi pace, să jubilezi şi pe urmă să-l pui într-o cutie de carton lângă tomberoane. Să auzi chemarea, trâmbiţele îngerilor, să-ţi iei haina deasă de cânepă şi să o iei pe jos înspre gară. Să aştepţi acolo, într-un scaun de lemn înegrit şi contondent, clipa. Să nu te cunoască nimeni iar ochii albaştri, printre genele lipite, să-ţi fie purtaţi peste undele pârâului rece. Înveliţi cu gânduri, înveliţi cu speranţă.

poate că nu am atins ceea ce era de dorit. pe de altă parte, asta m-a salvat.

mulţumirile lui nu sunt în lauda oamenilor

Toma de Kempis

certîndu-mă m-a certat Domnul dar morţii nu m-a dat

Învierea: lucrul pe care-l înţeleg cel mai puţin şi totuşi, piatra de temelie a credinţei creştine. 

Nu este adevărat că scopul scuză mijloacele dimpotrivă: atitudinea pe care o dezvolţi pentru a-ţi atinge obiectivul spune tot despre ce vei obţine. De aceea nu-i mai suport pe denigratori şi pe toţi aceia care umblă cu sabia învelită în mătase. Adevărul lor este minciuna şi moartea.

caut firul

caut firul acea

inflexiune a vocii

care duce spre încăperile traversate

în grabă de

zăpezile îngereşti.