ai ajuns acolo unde se sparg nucile

floarea se cerne  şi miriştea e de un albastru firesc.

statuile coboară în sine cu toamna

şi bărcile par muşcate de gheaţă

aici se cască-n orbite o viaţă mai aspră şi

totul s-a împotmolit. steagurile stau zdrenţe

armatele au trecut dintr-o stare în alta precum apa

sau focul care botează orice sfârşit.

nu fi trist prietene. noi am fost în munţi şi

ne-a însetat bunătatea.