poem pentru Sonia

Ştiau ce-i iubirea când au luat în braţe rădăcina
singuratică

parfumul din sacul mic de levănţică? şi

Atunci El a suspinat în duhul său, ori,

cum spunea Dostoievski

s-a zguduit în duhul său şi s-a tulburat.  

Ce dezastru poate deveni o minune.

atunci a lăcrimat şi zguduindu-se iarăşi

înlăuntrul său a mers la mormânt, care era o peşteră,

Şi a poruncit: ridicaţi piatra. dar înainte de a-l striga,

a spus Tatălui: Mulţumescu-ţi Ţie că m-ai

ascultat. Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.

Asta-i învierea lui Lazăr: Marta, Maria, iudeii,
Toma Geamănul, Părintele ceresc şi omul
smerit care a fost ascultat.