am un refugiu în buza pământului o iarnă

din care ursul se trezește singur

așa doar

am găsit timp să-mi amintesc de felul în care sînt

de cum am crescut

de strălucirea soarelui

de răcoarea fragedă și albastră

odată

am trecut pe lângă întrebări sau răspunsuri

ca pe lângă scaunele de lemn dintr-un film străin

așa am deschis tristețile scoicii

am adormit sub clătinarea copacilor.

și acum spun: oamenilor sfinți de la orizont dați-mi
în lumina serii un semn de bine!