miercuri, 11 mai 2016

am un refugiu în buza pământului o iarnă
din care ursul se trezește singur

așa doar
am găsit timp să-mi amintesc de felul în care sînt
de cum am crescut
de strălucirea soarelui
de răcoarea fragedă și albastră

odată
am trecut pe lângă întrebări sau răspunsuri
ca pe lângă scaunele de lemn dintr-un film străin
așa am deschis tristețile scoicii
am adormit sub clătinarea copacilor.

și acum spun: oamenilor sfinți de la orizont dați-mi
în lumina serii un semn de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu