Ciudat cum folosesc oamenii cuvântul dragoste, cu o dexteritate ordinară, precum gestul de a îmbrăca o rochie, a deschide ușa sau a ridica de pe masă o ceașcă.
Ciudat cum locurile în care stăteam, chiar cât de puțin, veneau după noi fâlfâind ca un pescăruș disperat! Prea simplu.
Atâtea chipuri și, simultan, fiecare poate fi iubit în alte feluri!
Este iubirea păcat?
Atâtea fapte și aparențe și atingeri sau lipsa tuturor la un loc!
Tu poți spune sus și jos?
Sau obișnuința, e dragoste? Nicio calitate nu e ceva.

Uneori mă gândesc: oare nu e un gater care te despică în două?
E un copac?
Care este fața ta cea mai adevărată din somn?
Pentru mine, dragostea e un sit arheologic pentru ființele căzute din cer sau din miez de pământ. Sau un laborator demodat.
Ciudat e că am prin buzunare o pensulă și o lopățică de os plăcut înmiresmat.

La Grand Mall Varna ajung - presupun - românii care caută nisipuri fierbinți și all inclusive mai pe aproape.
Au aer condiționat.
Par triști turiștii la cumpărături inutile, mi-am spus.
M-am învârtit o oră degeaba.
Mi-am luat o apă.
Când deodată am simțit cum mă strigă de la subsol o sticlă de coniac Pliska XO.
Am dat o fugă la propriu aproape și am înhățat-o.
Ajuns la hotel am pus-o pe masă și m-am uitat prin ea cum se văd proprietățile imobiliare for sale din Balcik.
Lumina de coniac seamănă cu lumina telefonului pe save mode.
Tot uitându-mă, am realizat că Balcik e prea departe și nu mai am timp.
Timpul trece ca un nor de argint.
Totuși,
prin sticla de Pliska se vedea bine Goa, Sri Lanka și altele.

Pe faleza de la Balcik, unde geamandura bate în valuri precum inima reginei

e plin de restaurante.

La primul clipește o reclamă led cu ciorbă de burtă.

Am burtă.

Castelul e într-o disoluție controlată, asta mi-a amintit de primăvara lui 96.

Eram un fel de ziarist la un ziar nou înființat, toți aveau un suflu nou.

Am dat interviu.

M-au pus unde e mai greu, adică la social, după principiul cel mic merge la păscut cu vaca. 

După ce epuizasem subiectele blocul foamei, Iosif Bartfeld și nu mai știu ce, eram fără ocupație. 5 lei de articol.

Într-o zi mi-am imaginat viața unui cerșetor. Era unul care puțea pe scări la catedrală. Mi-a fost frică să vorbesc cu el. Avea o privire prea convingătoare.

Suferea.

A doua zi a venit fotograful și l-a fotografiat, a treia zi a ieșit articolul. Pe prima pagină.

Era vineri îmi amintesc, ca acum.

De rușine tot weekendul nu am ieșit din casă.

Cred că e unul din cele mai nașpa  lucruri făcute de mine în această existență.

În 84, un membru al juriului a recunoscut că balanța a fost înclinată de sexapelul ei,

dar cred că nu știa despre ce vorbește, moșul.

Cel mai bine trebuie să fi știut el, pentru că totul locuia exact în privire. Explozia unui mister - o pâine coaptă în soarele sudului.

Un mister cu care poți defila la o paradă militară de ziua națională.

Dar apăsarea unui mister e un cuțit care crește la fel de bine.

După ce au cântat Tu soltanto tu de o mie de ori, Albano s-a trezit într-o cușcă cu care era plimbat pe străzi.

Cand a scos Liberta era prea târziu.

A fost un slujitor fidel.

Nu e școală mai bună decât să fii strivit de mister.