încercare

nu am mai scris un poem de două săptămâni

şi ceva mă făceau să-mi revin

ziua de mâine o târâi ca un picior viermănos

ca un lanţ care porneşte din piept

Aurora susţine că lumea nu s-a schimbat doar

ochii mei au o stafie ca un halat albastru sub care

ghemuit suferă un tânăr sau un mort

nefinisat ceea ce îmi pare acum acelaşi lucru.

un dor

cât ar conta pentru cineva  că în locul acela am întâlnit-o 
pe Marta coborând aleea şi că ea a tresărit de parcă 
ne-am fi recunoscut după câteva veacuri de parcă pe dosul 
oglinzii negreala ar fi cedat în faţa unor palide transparenţe 

(tatăl ei de altfel mă asistase la naştere) 


şi că toate acestea sunt legate strâns de gâtul meu

ca un bolovan tăios cu care mă îndes în tulburea noapte cu 
aceeaşi timiditate amestecată cu parfum de trandafiri

cu aceeaşi carne fericită pe oasele veştede?

zunbada

la masa de lemn a ponositei taverne acolo

pe unde îşi făcea veacul domnul Eminovici de loc din ţara 
paielor astăzi stau aşezate  trei fete care pufăie

din ţigările lor albe un fanar ingenuu nişte păsări

le intră-n obraz ca o miopie moale

un pictor chel şi cu barbă (Vasilian) pus pe şotii

sau înţelepciune sau pe un şevalet infinit sau

pe un scaun fierbinte pleacă poate

îl urmează pe fiul care se duce şi el să se întâlnească

cu Zamolxis sau Zoroastru e ceaţă 

în cer omul este aruncat ca un zar peste

vânturi peste străzi lăturalnice peste gândurile sale

sau în tot felul de sufragerii dulci şi încăpătoare

nici un miracol nu cunoaşte iertarea bunului singuratic când

mai încolo la o altă masă o bătrână  ca un psalm negru 
decupează inima de prin documentele haosului.

jolifanto

nu e vorba de mine când mă refer la trupul

indescifrabil transmis ca un singur gest

de uriaşul cu un ochi rece şi unul cald

ci despre pasărea care clatină uşor din cap

ca şi cum un deţinut s-ar lovi de marginile luminate

ale coridorului cu noaptea de faţă aici

e vorba de tăgăduire de ceaţă de capetele copiilor

răsturnate prin şanţuri

aici mai degrabă comemorăm curajul sau credinţa

în faţa urletului solar atât de onest de binedispus

binefacerile durerii şi dansul scheletului intraductibil 

aici vorbim despre cântecul care ia locul singurătăţii

când ploaia pătrunde câmpia înnegurată

şi femeile ies la margine ca să admire în taină tristeţea.

Hej tatta gorem

Desigur e un fapt arhicunoscut că simpatica împăcarea cu tine

însuţi prodigioasă ca un fel de ulei peste valuri este trecută

de unii la capitolul stagiu spiritual cum se întâmplă de altfel şi 
cu bucătăria mediteraneană atunci când te încumeţi s-o faci ca

La carte cu salata ondulată stivuită pe masă. e ca şi cum

legenda nu mai are însemnătate rozariul se rupe şi bilele

se împrăştie pe podea iar orele se destrămă ca o pânză

în măduva ei e ca şi cum roata ar rămâne goală ca o femeie  

Cu o vâsla ruptă sau ca amintirea unui suflet stins e ca şi cum

suflul acela despre care se crede că deşiră întreaga

poveste ar clătina din cap sau poate din ceva inimaginabil ca

un scrânciob deasupra frumoaselor stele ar încerca să ia cuvântul.

blago bung

ar fi o variantă să-i spun dimineţii păstrează-ţi darurile

să fac o mişcare asemănătoare cu cea a dirijorului la sfârşit

când coseşte sunetul amplu ca pe ultimul visător

ca pe ultima lance ruptă într-o reţea neuronală

cu grija istoria şi toate chipurile acestea cu care dansez

zi de zi zi şi noapte tot mai departe de trupul meu

şi muceda inimă de ochii noştri ca două plăgi deschise înspre

abatoarele lumii ar fi o soluţie să aflu un loc sau o rugăciune

sau o poveste în care oraşul să aibă alt viitor decât

râsetele adolescenţilor şi lumina cernută a candelabrelor umede.

habla horem

şi totuşi va trebui să mă ridic deasupra patriei

a stejarilor pitici şi viţei de vie deasupra familiei şi chiar

deasupra meselor cu mucuri de ţigară strivite-n scrumieră

va trebui să privesc dintr-o parte luciul de apă

şinele de cale ferată va trebui nemijlocit să ajung teafăr

la liniştea lucrurilor şi aripile drăgăstoase ale serafimilor

la andrelele şi ghemul de lână la cărţile gălbui cu degetele

uscate va trebui să privesc pe deasupra sau dincolo.

egiga goramen

                                                                    poetului trac


într-o zi în aparenţă ca toate celelalte am început să număr

inimile curate şi vă asigur nu e deloc o intreprindere uşoară

atunci când te plimbi seara prin ceaţa lampioanelor

de odinioară această activitate îţi ia ceva din suflu în special

când urci şi te gândeşti la privirile celor tineri la războaie

râsete foamete la pornografia care curge ca o lavă

îmbibată cu grija de a plăti aerul pâna la ultima centimă

lăsaţi-mă în pace ! striga un nebun într-o carte

şi am început să simt cum dispare oraşul mânăstirile devin

ultimele falange de piatră deşertul îmi înghite coliba vâslesc

şi dorm mă trezesc iar apoi vâslesc pe o galeră lucidă

ar trebui să fac o fotografie ca să pot numără ceva din vortexul

cioburilor care mă zgârie dar eu nu sunt un beţiv violent

umblu după o inimă curată iar uneori aş vrea să dau peste o carte 
care să mă spele ca plânsul în hohote ca mână întinsă de  
abatele Faria după nu mai reţin câţi ani de săpături istovitoare.