zunbada

la masa de lemn a ponositei taverne acolo

pe unde îşi făcea veacul domnul Eminovici de loc din ţara 
paielor astăzi stau aşezate  trei fete care pufăie

din ţigările lor albe un fanar ingenuu nişte păsări

le intră-n obraz ca o miopie moale

un pictor chel şi cu barbă (Vasilian) pus pe şotii

sau înţelepciune sau pe un şevalet infinit sau

pe un scaun fierbinte pleacă poate

îl urmează pe fiul care se duce şi el să se întâlnească

cu Zamolxis sau Zoroastru e ceaţă 

în cer omul este aruncat ca un zar peste

vânturi peste străzi lăturalnice peste gândurile sale

sau în tot felul de sufragerii dulci şi încăpătoare

nici un miracol nu cunoaşte iertarea bunului singuratic când

mai încolo la o altă masă o bătrână  ca un psalm negru 
decupează inima de prin documentele haosului.