joi, 17 noiembrie 2011

jolifanto

nu e vorba de mine când mă refer la trupul
indescifrabil transmis ca un singur gest
de uriaşul cu un ochi rece şi unul cald
ci despre pasărea care clatină uşor din cap

ca şi cum un deţinut s-ar lovi de marginile luminate
ale coridorului cu noaptea de faţă aici
e vorba de tăgăduire de ceaţă de capetele copiilor
răsturnate prin şanţuri

aici mai degrabă comemorăm curajul sau credinţa
în faţa urletului solar atât de onest de binedispus
binefacerile durerii şi dansul scheletului intraductibil 

aici vorbim despre cântecul care ia locul singurătăţii
când ploaia pătrunde câmpia înnegurată
şi femeile ies la margine ca să admire în taină tristeţea.

3 comentarii: