jolifanto

nu e vorba de mine când mă refer la trupul

indescifrabil transmis ca un singur gest

de uriaşul cu un ochi rece şi unul cald

ci despre pasărea care clatină uşor din cap

ca şi cum un deţinut s-ar lovi de marginile luminate

ale coridorului cu noaptea de faţă aici

e vorba de tăgăduire de ceaţă de capetele copiilor

răsturnate prin şanţuri

aici mai degrabă comemorăm curajul sau credinţa

în faţa urletului solar atât de onest de binedispus

binefacerile durerii şi dansul scheletului intraductibil 

aici vorbim despre cântecul care ia locul singurătăţii

când ploaia pătrunde câmpia înnegurată

şi femeile ies la margine ca să admire în taină tristeţea.