Acum stăm fără să ne vedem

cu oasele occipitale apropiate

ca doi duelişti.

Ţeava pistoalelor, dimineaţa,

ceaţa risipită pe deasupra

brazilor, falangele umbrei,

Tu ai ajuns la statura bărbatului

desăvârşit şi eşti îmbrăcat

în alb, (aşa mi s-a spus).

Eu sunt uns cu clipe şi

de mijlocul coastelor mi se agaţă

un cor de fetuşi.

Ar trebui să aud cifrele mă întreb 
uneori: ai plecat cu mult 

înainte? se mai poate face ceva?

Poate ai barba moale şi frumoasă

cum era primul păr

ondulat al meu şi copilului meu.

Pare inevitabil să ne ucidem

să ne consumăm gloanţele

în fineţea tăcerii.

În vremurile bune. când

te plimbai prin livadă vorbeam

despre dragoste.

Acum eu sunt îmbrăcat în alb iar

paşii tăi îmi apasă

pleapele ca două monezi de cupru.