Un critic literar din prăfuita noastră urbe susţinea la o lansare, clătinând uşor din cap, că fiecare volum are cel puţin un cititor. Cel care a scris-o, desigur. Dar acest truism în esenţă nu spune mare lucru. Mai degrabă aş spune că fiecare carte are, sau ar trebui să aibă, cel puţin un critic. Pentru că e nevoie de o deschidere, de o scară. Printre literaţi este demult răspândită ideea că criticul este un artist ratat. Deşi, am auzit spunându-se la fel şi despre poet că ar fi un profet ratat. Totuşi, deşi aceste aserţiuni pot servi ca vectori le-am putea privi în afara tezei şi antitezei. Se poate considera cu destulă limpiditate că un critic este un cititor mai bun, sau, cum spunea Vianu, unul care şi-a pierdut naivitatea. De altfel şi în poezie, tehnicitatea poate deveni o haină prea subţire dacă legătura cu sursa inspiratoare lipseşte ori e pe cale de extincţie. Pentru că inspiraţia ca orice lucru de o inefabilitate nemăsurabilă presupune o anume atitudine interioară. Orice poet ar trebui să fie un profet al inspiraţiei sale şi consider că nu-şi poate atinge drumul dacă nu se dă pe faţă în faţa în faţa propriei sale conştiinţe. Acolo trebuie să meargă până la capăt. Până la Dumnezeu. Dumnezeul meu cum spunea Pavel. În ceea ce priveşte poezia nouă am observat un reviriment al artiştilor care au ceva de transmis. Nu e vorba de militantism sau de poezie cu mesaj. E un mesaj care poate fi considerat preponderent ontologic. Ginsberg, un apostatic, se foloseşte de Fericirile Nou Testamentare aproape de la un capăt la altul al creaţiei sale. Revolution is not on tv. Revoluţie? Sau un alt cer greşit. Iisus foloseşte parabola dar ca  mecanism şi construţie se poate încadra perfect în poezia modernă. Toate pildele sunt nişte poeme. Sunt artă pentru că nu trag concluzii ci doar pune omul cu faţa spre un drum care presupune atât descoperire cât şi aprofundare.

          Această mutare de la textualism şi mizerabilism din poezia română către presantele probleme sociale economice psihice filozofice religioase şi apariţia unei noi sensibilităţi care să îmbrace toate astea mi se pare singura provocare ce merită un răspuns.