privind icoana Maicii Domnului cu Pruncul îmi spun că ar fi fost o pierdere imensă să nu fie folosit acest bastion al purităţii, maternitatea. legătura prin copil cu lumea de dinainte de naştere de o noutate absoluta şi femeie schimbă lumea. acum si mereu.
mai mult decât toate cărţile unele peste altele.

îmi tot revine ce spunea CTP alaltăieri şi anume că scrisul e o vulnerabilitate. un fel de magie a oglindei. vindecarea unei lumi pesonale. un bărbat adevărat, spunea el, n-ar trebui să scrie. hm. ar trebui să privim frământările sufletului cu dezinteres total  şi cu delicateţe desăvârşită. să le aplicăm o doză infinită de tăcere.

Cum se va striga de pe acoperişul caselor tot ce face omul în ascuns? Şi zilele astea am primit răspunsul: nimic nu e ascuns. Totul e la vedere. 

să ne imaginăm cărămizile lipite înghesuite una în alta
apartamentul sau vecinătăţile şi păsările
creionate pe cerul umflat ca un mort de câteva zile. 

paralizia oglinzilor răcnind la varul gălbui.
cum ar fi? bătrânul acela zvelt alergat dimineaţa
de gânduri. piesele pianului cum ar fi? 

să ne imaginăm seminţele risipite.

după-amiaza mâinile tale sînt moi şi veştede

întotdeauna un călcâi suferind un oblon de apă

prin rigole şi pereţii

pereţii cu profunzimea lor ştearsă niciodată

nu ştii când vine

aş fi spus că e dulce aş fi spus că e grea

dar e altfel. întotdeauna înălţimea e diferită.

amăruie toamnă

scheletele frigului se-agaţă de trepte