Câteva zile la rând am citit în paralel poezia lui Vasile Voiculescu şi lirica americană. Voiculescu: un recuperator al limbii cronicarilor şi haiducilor, apologet al tăinuirii. Un poet care învăluie cu prisosinţă, în contrapondere cu lirica slang care parcă ar avea singurul ţel acela de a descifra de a macula acele îmbinări ale orizontului nici aer nici apă.

Ce voiam să transmit: diferenţa dintre Gauguin şi Polaroid.