Am citit zilele astea poeziile unui
poet despre care nu ştiam şi nici acum nu ştiu mai nimic. Se numeşte Sorin Catarig. În total am citit vreo jumate
de carte, am parcurs recomandările de pe coperta 4 şi pot spune că mai tot mi-a
plăcut. M-a făcut să percep poezia ca muzică. Eu mereu mi-am spus că trebuie să
fie ceva, acolo, cât de firav, de transmis. Şi detestam în sinea mea acel tip de
expresionism flambat care seamănă cu un balon scump. Dar muzica, până la urmă,
transmite ea ceva. Şi aşa începuse să-mi placă volumul. Din păcate nu-l mai găsesc, nu ştiu pe unde l-am pus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu