48

sunt şi orele neştiute de nimeni

lunile pline în care negociezi

direct  

fiecare vede încrâncenarea oasele

de sârmă sfâşie pernele

şi norii sunt păsările decapitate.

47

lucrurile ce păreau groaznice au rămas de neînţeles

şi întrebările în faţa şemineului  ca o ispăşire

nedureroasă plutesc prin somn. peste ape.

unu şi cu unu fac limpede. între zidurile vechi

lucrurile se duc împreună cu tine. de aceea nu-i bine să

vezi piramide. 

vei merge cu ele până la capăt? podul acela se termină

cu bine? când vei sta îngropat şi

 vei călători spre dragostea maternă.

Poezia nu rezultă din poetizare, miezul liric care poate să apară într-o naraţiune, o descriere sau chiar într-o reflexie sinceră asupra împrejurărilor. 

Scriu nu dintr-o nevoie stringentă ci mai degrabă dintr-un regret. Regret că lumea este aşa cum este. Interlocutorul cel mai adesea nu e de nici un folos. Apoi regret că regulile nu sunt mai puţin difuze pentru ca mintea unui copil să rămână, odată cu vârsta, limpede. Regret că umanitatea din om poate aşa de uşor să lunece în absenţa unei scări rulante sub forma unor înaintaşi străluciţi a unor părinţi sau a unei companii calde spre anomalie şi înstrăinare. Regret că s-au dus pe apa sâmbetei cele mai multe clişee culturale, adesea tradiţionale sau familiale, care aveau rolul să stârnească nevoia de înălţime. Regret supremaţiei tipologiilor contra misterului şi persoanei. 

46

Oamenii s-au săturat de ideologii de traiul la bloc

de singurătate de întâietate s-au plicitisit

de lucrul în echipă s-au săturat să fie creativi

să gândească să trebăluiască precum roboţii să fie politicoşi

să aibă un gol în suflet (a fi credincios li se pare

mai mult ca oricând un ev în care nu se întâmplă nimic)

Până şi lucrurile care ar fi trebuit să-i entuziasmeze

cele atent cultivate - muzica poezia filmul libertatea dragostea

sexul - le-au pus în aceeaşi troacă ca pe nişte mănuşi

umede şi nefolositoare. Oamenii - s-ar putea extrapola –

s-au săturat de traiul bun de la ţară de cinematografe

de cârciumi de cărţi de ştiri ce să mai vorbim.

Oamenii au obosit să urle pe stadioane s-au săturat de somn

de nopţile albe s-au săturat de semnele apocalipsei

de căinţă de iertare de răbdare în special. Oamenii

s-au săturat de patimi pentru denumirea lor vetustă s-au săturat

de egalitate şi democraţie. Oamenii de azi mai mult ca oricând

traversează deşertul cu o percepţie luminoasă despre zâmbet.

45

pe facebook twitter sau

pe siteurile literare va fi linişte ca-n arhivele

Stasi -  totuşi un chelner rătăcit -

în penumbra veiozei ca

un fluture orb va rătăci la frontiera vorbelor

între iertare şi glumă

un clown va luneca pe o coajă de banană

conturul umbrei se va gândi la înaintaşi

la Maya sau la mrejele rupte atunci oamenii

vor trece la fapte vor întâlni ciuma

vor fi mai atenţi la coplărie

vor lua în prizonierat fericirea.

44

când beau o ţuică ştiu cât  sunt de neputincios

mă uit la televizor şi creditez pe toţi cu o minte uscată

bătăuşi comentatorii politici parlamentari corupţi

nu fac diferenţe. dreapta sau stânga.

mă confrunt cu opacitatea deloc sfidătoare 

rememorez dictonul: virtutea îşi este sieşi răsplată

mă uit spre tavan ca o cascadă într-un film mut

aşa cum nu m-am plictisit niciodată 

sînt jos cu palmele aspre fără oglindă fără cuvinte

fără explicaţii sau văicăreli. prea mulţi au încercat să

vândă ceva. dar mă gândesc la Micşu cum trece printre maşini

cu un braţ de ziare.

secretul ei e atât de discret. ea niciodată nu s-a gândit

la credinţă. ce pare mult poate fi ridicol pentru un înger.

aici un înger aşteaptă o vestă.

şi-ntre timp răbdarea e o lună nouă.