Acum am ajuns la concluzia că poezia nu e ca apa. Nu ocupă locul cel mai de jos. Uneori nu străbate. Mângâindu-mi pisica, care era în urmă cu trei ani un pui ce-mi muşca degetele cu un soi de voluptate a reproducerii, astăzi primea mângâierile mele ca o binecuvântare a dragostei. Cu o neînţelegere a înţelepciunii, cu o ascuţime a mântuirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu