plimbare

Pentru unii este un singur cântec. Un singur cântec cu care se leagă definitiv de vieţile altora. Aşa mă gândeam trecând prin centrul oraşului. Lapoviţa s-a transformat în fulgi fini şi deşi. Luminile roşietice ale lampadarelor descopereau din loc în loc această invazie tăcută. Oamenii făceau poze cu telefonul, o familie alega uşor în ariergarda unui copil, era o atmosfera de bucurie sau de puritate. N-aş fi putut să mă bucur deodată; mai degrabă fulgii aceia îmi aduceau o linişte mormântală ca ;i cum trecutul se ascundea şi el sub stratul subţire şi afânat de zăpadă. Îmi venea să cânt melodia lui Iie Micolov ”ninge iar pe strada mea/cu fulgi mari şi grei de nea/ninge ca la început/când abia ne-am cunoscut/şi mi-ai dat prin fulgi primul sărut”. Şi pentru Ilie Micolov poate a fost un singur cântec. După ce am fredonat încet melodia m-am gândit la înfăţişarea lui dintr-un interviu urmărit în urmă cu ceva ani urmă. Mare, cu sprâncene stufoase cu o privire în care s-ar putea ciocni civilizaţiile. Fiul meu de 7 ani a repetat de câteva ori pe drum că fost cea mai grozavă plimbare.