Așa e cărarea îngustă:

tremurătoare!

o făclie, o lumânare sau o candelă cu ulei.

Așa au trăit Ștefan cel Mare, Shakespeare, Einstein în copilărie,

regii Mesopotamiei cu bărbile lor cârlionțate.

Mă gândesc ce gânduri trebuie să fi avut cât respect

pentru întuneric.

Dar cărarea îngustă (timpul tău) e o carceră
îmbrăcată cu amintiri. Ca și cum lumina

ar suferi de aproximare.

john I love you

Nu știu de unde să încep. de la nevasta mea sau

de la soarele vânăt. când am fost întrebat

cu un pahar de plastic în mână:

-          where are you from? ea m-a influențat m-a cărat

prin concedii mi-a picurat în urechi: am muncit

un an de zile am și eu dreptul.

-          you have a jewish accent!

încă o dată spun cu ton neutru pentru că tonul e 30%:

-          I am from Romania!

Pleoapele coboară încet pe urmă vijelios ca o ghilotină

barmanul se uită probabil în sinea lui

apoi ridic încrezător privirea zâmbesc pentru că știu

sau cred că viața și moartea sunt una

iar a fi român e plătit cu sânge de o mie de ani.

Cu siguranță și azi a murit un român pentru casa mea
un român s-a topit ca zăpada pe frunze și nu mai plătește
impozit nu mai fumează și nu mai este nemulțumit.

M-am ridicat și am văzut-o în toată splendoarea ei

tolănită pe peretele închisorii din Vaslui

cu torța fumegând turbă scoțiană, liberă și serenă.

avea un ghiul în degetul mic de la piciorul drept.

Am văzut-o acoperind cartierele ca o ninsoare

de la vest la est. am văzut-o pe prosoape de baie

pe șosete pe eșarfe pe ochelari

pe sticle de bere pe antebrațele motocicliștilor. 

De atfel avea coarne de harley și era călărită de un vierme.

o vreme a fost primul lucru pe care puteai să-l vezi

când nimereai pe insulă. semăna cu mamă vitregă la intrarea în beci. 

toți flămânzii aveau fantezii cu viața lor. 

Aș putea întocmi un eseu despre angelistica simbolurilor. dar

din fericire se mai găsesc vase curate conștiente că un simbol

e mai puternic ca  o explozie.
trebuiau să-L omoare ca ea să se nască.

Am un sentiment puțin blestemat dar reconfortant

să nu dau socoteală nimănui dimineața
pe terasa din bulevard cu o cafea și un pahar de apă.

în față. Privesc minutele, se sucesc norii.

Caut să înțeleg ceva de pacă aș fi încet la minte

sau orb precum Bartimeu lângă fântâna netulburată.

Cei plini de lentoare, cei mai lipsiți de productivitate

nu cad primii. nu sînt

nici primii care urcă  scara de funii desenată pe ziduri.

ei sunt ca apa: binecuvântare și moarte.