condu-mă de la moarte la viață și de la viață le nemurire

venind de a Tîrgu Mureș am scris un poem frumos.

pe strada aceea nu am trecut eu.

eu am stat în colțul digului alb și ți-am urmărit privirea

nu mai știu cum era. în tine mocnea un fel de răsucire

în mormânt dar veselă. cerul era răzbunător.

citisem o carte cu coperți galbene scrisă de un copil

genial care avea leucemie. erau acolo o grămadă de figuri de stil

în brațele uscate ale doctorului. atunci m-am gîndit cum

ar fi să nu mai ai timp deloc ca o disecție pe o broacă vie

dar dincolo de asta? atunci reveneai cu ochii tăi misterioși

cu bărbia în podul palmei cu o greutate pe care nimeni

n-o va recunoaște exact ca mine. niciodată nu e tîrziu pentru

epave spuneai sau pentru sunetul de gheață al greierilor.

mereu ai fost o mamă  perfectă așa te-am iubit.