departe aproape

prefer să îţi ghicesc paşii
cuvintele
silueta de fum
să duc timiditatea asta
până la sfârşit
ca pe un armăsar pur sânge
să îţi gust palmele
să fiu fericit că raiul nu e
aici
să tac insistent ca o iederă
acum când ştiu
că nimic
nu ne mai poate despărţi

în urma unei asceze
de cremene
am aflat că există
un munte ascuns în genom
pe masa nopţii
prefer să aştept vocea ta
pulsul
moldova mea
cerul înverzit
prefer să cred că luna este
numai a ta.

28 de ianuarie

când mă trezesc dimineaţa ştiu
nimic nu-i real
după o înserare de talk showuri caut
un film în reluare dres
cu câteva minute de porno noaptea târziu
tenis de masă expediţii la polul sud
reclame
copiii spun lucruri trăznite
războaie color cu faţa lui Hitler
parabole ce ne ameninţă pe toţi
din viitor cu asteroizi vulcani valuri

sunt singur după omleta asta şi
numai bun pentru lume
ies din casă pornesc camionul turez
când urc la deal pe marginea drumului
văd o blană de câine
frumoasă parcă nefolosită
cu gura plină de zăpadă nouă

ajung unde am treabă aştept ca cineva
să îşi aducă aminte de mine
nu contează cum merge până la urmă
plec să mănânc să caut
pe unul care îmi datorează tot
ce n-am reuşit eu să fac din cauza lui
mă gândesc să îl iert sau poate nu
mă mai gândesc

trec pe lângă bancomate tonete de ziare
reclame stradale autoserviri
pardesie direcţii enervări biserici
magazine cu lustre chitări cârciumi
de la volan mă uit în stânga în dreapta
să nu calc vreun înblânzitor de umbră
să tuflesc
un pui de căţel porumbel sau chiar om
toate cele mici mă cutremură

mă apropiu de casă virez am emoţii
când mă uit spre cutia poştală
să nu vină o citaţie
factura de la curent telefonie o somaţie
de la primărie de la finanţe
sau ceva de la protecţia mediului
sau consumatorului care vin iminent
răsuflu uşurat am scăpat şi de data asta

intru e cald ceea ce e bine
nu îngheţăm deocamdată mă spăl
mă aşez pe canapeaua mea din piele de bou
deschid o carte cu nişte rugăciuni ireale
dar nu are a face tocmai asta-i ideea
la sfârşit scriu câteva cuvinte la fel.

gol ca o perlă

ce să vă mai scriu
sunt bine sănătos mai trăiesc
de fapt
povestea mea
a trecut de câteva minute iar eu
am rămas

o descriere frenetică
e tot ce-mi doresc un apus amănunţit
am ajuns să mă rog
jos
nimic nu mă prea leagă sunt liber
poate e un popas trupul un ceas
două trei numai
noi
ştim că nu suntem chiar diferiţi

puţin în singurătăţile noastre
avem
aceeaşi materie neagră înfiptă sub unghii
în timp ce peisajele curg
dar ce să vă mai aburesc
nu fac nimic
sunt gol ca o perlă tac şi mă culc.

de un calm dependent

îţi oferă cineva
ceva
nebunul cu ochii lui
închişi
îţi oferă ceva pe viaţă
şi-ţi spui
asta ar trebui să dureze mult
fiindcă
are nişte însuşiri
nemaipomenite
ca hrana ori sângele cu care
ai stropit televizorul
de nervi

pe urmă eşti de un calm
dependent
îţi spui ce bine ar fi
să ai
e o artă şi a zbura în lanţ
cu gura plină de plăcinta
cu mere
dar
nevastă-ta nu s-a trezit
odată
o singură dimineaţă
la naiba copii au şcoală i-ai luat
o maşină nouă dar ea
va conduce peste
o lună
fir-ar

spunea
să vă programaţi concediul
cavoul
mântuirea s-o căutaţi
în biserica
sfintii trei ierarhii
sub podea
iar acum stai cu acest cadou
pe viaţă
ziua de azi
fără o singură dimineaţă

ca un sâmbure de piersică.

om de zăpadă

alb alb
ochi fierbinţi
în lacrimi
graniţa
albă
iertare
vas pentru minte
apă albă
ace de
neştiinţă simplă
flori albe
inimă plină
de zapadă
prin păduri
alb
alb.

46

nu pot spune exact când
e noaptea
luna
nici chiar anul în care te schimbi
în cafeniul frunzei

când te laşi pe vine
cedezi
din piele ţi se strânge dimineaţa
tu ştii dar nu vei spune nimănui

poate ironic sau poate nu
pe urmă
mai ai de trăit căteva decade bune
cu acest cuţit pe masă.

ce floare frumoasă ai

erai un pic greţoasă
cu ciorapii
de plasă
în seara aia nu ştiu unde
te grăbeai
ai lăsat
bluza pe spătar
ai aprins televizorul
la filme

uoah când ţi-am apucat
poponeţul
ca pe-o ciosvârtă
pe care s-o pui în proţap
îmi venea să rag
ca un leu
cu burdihanul bombat
te-am vânam
cu carabina prin umbra
peretelui
cât erai de comestibilă
mamă mamă

ce te-am mai frământam
gâlgâiai probabil
de bine uşor
înfundat
se făcuse răcoare am închis
geamul
că transpirasem
rece pe şira spinării
te-am mai mirosit o dată
între sâni
aşa încoitată te-am aşezat
pe cearşaful curat
mi-am scos-o

atunci abia am văzut
ce floare frumoasă ai
în mijlocul tău
chiar mai sus de ciorapii
ăia
nasoi de plasă.

din seria lunecat pe sub pat

ne dădem întâlnire
la şosea
oraşul
părea un stup cu matca
la mijloc

ne plimbam o vreme
aninaţi
de degetul mic traversam
la conac
de la fereastra rotundă
se vedea foişorul
de foc

pe cearşaful perfect asortat
cu fundul tău alb
de fetişcană
mâzgăleam poeme
le scăpam pe sub pat

sunt locuri dedicate
în care plinul şi golul
se lovesc
cap în cap

îmi plăcea mult
cum zâmbeai hah… vinovat
bolborosind în şampanie
cu braţul îndoit
noaptea
te ridicai uşor dezechilibrată
fumai
dimineaţa leneveam
ca nişte statui

aveai o formă de scrum
de vas
te mângâiam drăgăstos
între ţâţele mici
ca un castel descuiat

nimeni nu te-a mototolit
incendiar
şi-a scris în tine poeme
de-un centimetru pătrat

între timp mi-a crescut barba
burta
contul oscilează
am un cur generos de avocat
dar

într-o bună zi doamne
când căutam în gunoaie
o coajă de portocală
ceva
izbăvirea

am dat de un poem
din seria lunecat pe sub pat.

guernica

aproape că nu îmi vine să cred că a trecut
secolul trecut
si încă zece ani din ăsta nou

când la semafor
dau cu spatele mă sperie nea Picasso
cu una ce se bâţâie pe cha cha

în esenţă sunt un timid paşoptist
din acela slinos
lesne ucis în masă cu un lasso

lihnit congelat bombardat
gazat
ochei sunt un hippiot jerpelit

însă cel mai important lucru din secolul trecut
indubitabil rămâne
idila cu tatăl meu ce trăit.

o pasiune a întregului

- trebuie să crezi mult, mult, dar aceasta este o însuşire a sufletului precum candoarea, e o monedă se spune cu care putem plăti pe celălalt mal vâslaşul de suflete, draga mea.
- uneori dau dreptate felului tău de a gândi care îmi dezvăluie mai mult o înclinaţie spre generozitate decât o argumentaţie logică. nu pot să uit seara aceea de mai în care deveniseşi un orator aproape perfect pentru că te mâna o viziune, o pasiune a întregului. citai din Petre Ţuţea săracul, din Platon, din proverbe hinduse şi totul avea o aură de revelaţie amestecată cu misoginism, îţi aminteşti cum spuneai că femeia caută argumente, bărbatul cunoaşte direct. sau yoga nu poate fi cunoscută decât prin yoga, sau cunoaşteţi mai întâi împărăţia şi restul... sau ca să cunoşti partea trebuie să cunoşti mai înainte întregul...
- da, iubito, credeam că adevărul nu este un punct de vedere ci mai degrabă un coagulant şi în genere credeam, aşa cum aveam să aflu mai târziu că cel care cunoaşte tace iar cel ce se exprimă e în eroare. deşi acestea sunt în sine nişte delimitări, mereu am simţit că două trei cuvinte spune propriei tale conştiinţei, cu sinceritate, fac mai mult decât Hamlet. pentru că fiecare avem o partitură şi numai asta contează. e un balet, o coacere iar restul nu există. ca universul. îţi mai spuneam că cel ce cucereşte cetatea, golit de gânduri, este mai mare decât cel ce stăpâneşte lumea întreagă. am fost mereu un neoromantic şi tu m-ai acceptat astfel.
- da, iubitule, da. serile noastre, băncile noastre, aroganţa ta mistică, puritatea cu care mă sărutai ca un şcolar mototolind îndrăzneţ trandafirii. nu voi uita. Nu voi uita cum păşeam şi simţeam că zbor. am avut la un moment dat impresia fizică a faptului că paşii mei sunt la doi centimetri deasupra asfaltului.

cât sunt încă viu

aştept să se întâmple
ceva
mai mult decât
să vină salariul
să se ridice
zgârie norii
gunoiul
să cumpăr o altă maşină

să mă curăţ
să mă tăvălesc
să deschid uşa
şi să fie toamnă
sau seara
să iert
şi să îmi repet
pentru tine doamne

aştept
să vină un război
o pestă
un catafalc o cascadă
aştept rechinii
numai triunghiuri
să cadă
să se transmită la ştiri
între fălci
cum respir

aştept să mă strângi
să mă storci
suculent
vineţiu
aştept iubirea cu cap
de mort
cam diliu


ceva să se întâmple aştept
cât sunt încă viu.

help

nu ştiu dacă lumea va fi salvată
în ce fel se pune problema
între
cele două tabere sau abstracţiuni dureroase
Cioran spunea ca bărbatul se salvează prin femeie
dar femeia ?
în orice caz
pe mine mă salvează candoarea.

nici o rouă

fără dragoste viaţa se scurge
cu uşile închise
în vagonul de marfă
cu osia scârţâind pe drumul geros

fără dragoste degeaba sunt ochii
sau mâna
nările în zadar respiră lumină
fără dragoste viaţa se scurge

mi-e inima o drezină
pe o şină scufundată în şoaptă.

daniel

Nu pentru că e prima zi a săptămânii poate a doua sau chiar a treia în unele calendare, ci fiindcă prietenul meu Daniel spunea mai demult că dacă e să iasă ceva trebuie pornit lunea, mi-am luat inima în dinţi, cum se spune. Pentru că era un adevărat prieten, am ţinut asta minte. Un scriitor pe care îl citeam în studenţie, cred că fusese şi dirijor, Ionel Jianu, spunea despre prietenie că e o prezenţă spirituală. Subscriu. Daniel era om de la munte de pe strada 6 martie din Dorna. Acum e în Canada. Dar despre el vorbim mai încolo.
Azi e luni, s-o luăm ca pe un început cu dreptul iar când veneam spre casă cu maşina, printre sloiuri şi gheţuşuri, am avut văzut despre ce ar putea fi vorba. Cânta la radio hope of deliverence de paul mccartney şi destul de brusc am fost transportat într-o seară de vară. Eram la o tavernă mai pe la sfârşitul nopţii la vreun kilometru de plajă şi răsuna cântecul ăsta peste garduri, lumini de neoane, icnituri şi marele foşnet al mării. Îl sorbeam ca pe un descântec ca pe o vindecare dulce. Atunci am ascultat pentru prima oară, conştient, răgetul leului. Urla către mare, stele şi nimic nu îl putea întrerupe. Urla nu ca un lup singuratic căutând o companie de femelă ci ca un rege a universului. Mă dureau coastele. Pe urmă ştiu că l-am luat cu mine pe Cristi Biba şi am mers pe plajă iar nisipul mai păstră urme de cald, de cadavru alb, mi-am dat jos pantolonii de in cămaşa şi am intrat în apă. Am înotat către epavă de fapt mergeam pieziş către lună, ţin minte că încercam să-i explic prietenului meu despre microalgele care lucesc ca stelele atunci când mişti mâinile să înaintezi.
- E un alt cer mi-a spus, e un fel de a-ţi aminti că lucrurile sunt legate. Şi
ar mai fi ceva universurile se ţin unul pe altul în spate. Nu numai asta e şi ceva în plus: părul de pe mână pipăie vântul, degetele gustă apa, ochii în genere sunt cea mai oarbă antenă. Ştii pescăruşii de ieri care creşteau din spuma mării sau reprezentările acelea hinduse de care vorbeam aseară ? Forma universului.
Să înoţi noaptea spre lărgimea mărilor, care se leagă toate, e o senzaţia în care se amestecă răcoarea misterul şi nuditatea şi care mă urmăreşte în somn. E un fel de tantra la îndemână, de gest. De altfel pare a fi exact opusul unei dimineţi în care mă rad îmi aranjez nodul de la cravată pentru ca apoi să mă îndrept spre serviciu, când am impresia că se asează peste viaţă o căciulă din aia brumărie care o fi ea naturală dar te sufocă.
Cu o zi înainte avusesem insolaţie şi am căutat un punct sanitar, o farmacie, orice ajutor pentru că aveam partea interioră a coapselor de un roşu înflăcărat ca ardeiul iute. Am găsit în cele din urmă un centru de prim ajutor de unde am luat cu vădită emoţie o cremă cu miros de peşte expirat cu care m-am uns imediat. Nu am răbdat să ajung în cameră. Am stat apoi cu picioarele flexate în sus de parcă înălţând rugi goliciunii. A doua zi, la recomandarea unor vecini de cazare am cumpărat iaurt şi frunze de varză. Ce a fost bun în ziua aceea a fost că aveam patru casete cu rock oldies şi am ascultat again and again, am fredonat m-am plicitisit am citit am cântat. Dacă aveai muzică erai un fel de cineva era ca şi cum ai avea la activ lecturi sau portofelul gros, într-un anumit sens. Aveam o colecţie de discuri de vinil şi de casete impresionantă, abia mai pe urmă am înţeles la ce foloseşte. Fololoseşte la consolarea conştiinţei, uneori, când simţi că nu ai trecut ca gâsca prin apă că eşti undeva prin istorie printre zgârie nori mahalale clavecine chitări suspine punţi undeva acolo te auzi şi tu.
Cum vă spuneam, pe acea tavernă s-a oprit viaţa mea ca o leoaică complet dezinteresată. Când am plecat spre litoralul burduşit de cearşafuri seminţe şi surprize de gumă hubba bubba, pe care îl ştiam atât de bine din copilărie am făcut-o aşa cum făceam aproape totul. Am urmat pornirea inimii. Îmi zice Cristi biba - biba vine de la faptul că are nişte pete pe faţă din naştere cine ştie l-o fi strâns moaşa mai tare de fălci când l-a scos iar pe când eram puşti era un film cu o maimuţă cu acest nume. Aşa i-a rămas porecla. Când îi spui aşa începe să mijească ochii a bucurie de parcă îl alinţi. Îmi zice:
- Ce faci vii la mare cu gaşca, man?
- Cu care gaşcă că eu nu prea cunosc pe nimeni pe-aici.
- Lasă băi că sunt tipi din aia talentaţi, vin cu gagicile şi au locuri la vilă. Stăm cu ei dar mai mult o să stăm prin baruri. Dormim pe plajă, vezi tu distracţie.

caruselul cu lanţuri

trag cu puşca în lună
să cadă praful
din ochii tăi trişti
măi nebună

la cine să alerg să îi spun
când
după fiecare învârtitură
în caruselul cu lanţuri
reluăm
orhideea sălbatică

filmul acela
încununat de futaiul clasic
ce semănă leit
cu un picnic
când iarba creşte tiptil
pe sub faţa de masă
pe sub nori

noapte bună.

o stea pe fiecare frunte

Ştii pădurea aceea rară de la marginea drumului pe lângă care treceam în goana bicicletelor de ne durea rădăcina penisului din cauza dâmburilor? Ăla nu era drum era o arătură nenorocită şi tocită în care seminţele visau cu gura astupată.
Atunci ne dădeam jos ne ştergeam frunţile cu mâneca tricoului, era februarie lângă Dunăre se aciuase un pui de primăvară şi cum ne trăgeam noi suflul, ai spus :
- Totul e să te afli într-o poziţie bună.
- Cum adică prietene în viaţă te referi? Ca un fel de rulment în locaş?
- În viaţă frate, doar nu în moarte, că pe cealaltă parte nici greierii nu cântă. Mă întreb dacă ce am făcut până acum este de vreo valoare undeva şi ce mă îndeamnă să fiu, uite aşa, aici, pe marginea drumului. Ştii că acum, exact în momentul ăsta, trece un tren pentru tine - u uuu - şi n-ai nici un zvâc. Îţi vine să te urci? Nu azi, nema. Frate, oare avem noi o vocaţie, este o stea pe fiecare frunte? La asta mă gândesc acum. Despre viaţă mea ce pot spune şi mai ales cui? Pe deoparte sunt trenurile astea exagerat de silenţioase pe de alta îmi vine în cap pilda aia cu talanţii. Iisus n-o fi inventat el toate. Trebuie să fi primit ceva educaţie de la taică-su. Şi talantul ăla de la început nu îl ai o dată şi gata. Dacă îl înmulţeşti însemnă că ai vocaţie adică te cheamă cineva, nu?
Seara creşte roşiatică răscolită prin albastrul profund şi ceva mă îndemna
să visez pe cărarea aceea largă:
- Măi Victore aşa pe râna asta de drum îmi vine în minte scena aia din Călăuza lui Tarkovski filmul nostru din facutate. La care stăteam cum am stat când eram prin liceu la undeva cândva. Era omul acela chel pe care îl vedeai cel mai bine din spate, cel cu fata care împinge paharul pe masă cu mintea şi care arunca înainte o piatră legată cu aţă, ţii minte? Iar o călăuză dinaintea lui, care pesemne că ar fi trebuit să intre măcar la sfârşit de carieră în camera adevărului a găsit o ladă cu bani. Ce aiurea. Ce să mai faci cu banii când ţi se scoate dorinţa din creier ca un molar negru şi împuţit ca un intestin gros canceros? Tu, de exemplu, o să primeşti sex pervers prietene, haha, eu, cine ştie. Futu-i măsa. Cine a zis că e îngustă cărarea? Ştia el ceva.
Am plecat către casa părinţilor săi. Se însera. Am povestit cu bătrânii o
bucată bună de noapte. Pe urmă am încercat să mă rog, îmi amintesc că urla o cucuvea înfundat, nu departe şi, în ton cu discuţia noastră am ridicat mâinile spre cer. Drepte, lungi, albite de lună, mi-am amintit spusele sfântului Macarie “e destul să ridici mâinile către Dumnezeu şi El răspunde”. Ca un cerb însetat de tine mi-era sufletul doamne!

alexandra

dă-ţi jos pielea frumoasă
pomădată cu muzică
glasul
de carne trandafirie
ritmul
stelele ca nişte stafii

dă jos totul ca să mă uit
la eternul
ce va rămâne
din unduirea spinării tale
cea dreaptă.

revelion

e al patrulea an în care nevasta
îmi dă acelaşi costum
aceeaşi cămaşă de culoarea
cireşei putrede
în buzunarul de la piept găsesc
aceeaşi invitaţie albă de la o nuntă
pare-mi-se

o să pun deoparte
hainele astea
pentru înmormântare nu e nici
o ruşine sau laudă
trebuie cineva să se gândească
la asta nu
mai ales că sunt îmbibate cu tangouri
polci bluesuri şi altele şi

am luat-o de atâtea ori de la capăt!