sâmbătă, 9 ianuarie 2010

o stea pe fiecare frunte

Ştii pădurea aceea rară de la marginea drumului pe lângă care treceam în goana bicicletelor de ne durea rădăcina penisului din cauza dâmburilor? Ăla nu era drum era o arătură nenorocită şi tocită în care seminţele visau cu gura astupată.
Atunci ne dădeam jos ne ştergeam frunţile cu mâneca tricoului, era februarie lângă Dunăre se aciuase un pui de primăvară şi cum ne trăgeam noi suflul, ai spus :
- Totul e să te afli într-o poziţie bună.
- Cum adică prietene în viaţă te referi? Ca un fel de rulment în locaş?
- În viaţă frate, doar nu în moarte, că pe cealaltă parte nici greierii nu cântă. Mă întreb dacă ce am făcut până acum este de vreo valoare undeva şi ce mă îndeamnă să fiu, uite aşa, aici, pe marginea drumului. Ştii că acum, exact în momentul ăsta, trece un tren pentru tine - u uuu - şi n-ai nici un zvâc. Îţi vine să te urci? Nu azi, nema. Frate, oare avem noi o vocaţie, este o stea pe fiecare frunte? La asta mă gândesc acum. Despre viaţă mea ce pot spune şi mai ales cui? Pe deoparte sunt trenurile astea exagerat de silenţioase pe de alta îmi vine în cap pilda aia cu talanţii. Iisus n-o fi inventat el toate. Trebuie să fi primit ceva educaţie de la taică-su. Şi talantul ăla de la început nu îl ai o dată şi gata. Dacă îl înmulţeşti însemnă că ai vocaţie adică te cheamă cineva, nu?
Seara creşte roşiatică răscolită prin albastrul profund şi ceva mă îndemna
să visez pe cărarea aceea largă:
- Măi Victore aşa pe râna asta de drum îmi vine în minte scena aia din Călăuza lui Tarkovski filmul nostru din facutate. La care stăteam cum am stat când eram prin liceu la undeva cândva. Era omul acela chel pe care îl vedeai cel mai bine din spate, cel cu fata care împinge paharul pe masă cu mintea şi care arunca înainte o piatră legată cu aţă, ţii minte? Iar o călăuză dinaintea lui, care pesemne că ar fi trebuit să intre măcar la sfârşit de carieră în camera adevărului a găsit o ladă cu bani. Ce aiurea. Ce să mai faci cu banii când ţi se scoate dorinţa din creier ca un molar negru şi împuţit ca un intestin gros canceros? Tu, de exemplu, o să primeşti sex pervers prietene, haha, eu, cine ştie. Futu-i măsa. Cine a zis că e îngustă cărarea? Ştia el ceva.
Am plecat către casa părinţilor săi. Se însera. Am povestit cu bătrânii o
bucată bună de noapte. Pe urmă am încercat să mă rog, îmi amintesc că urla o cucuvea înfundat, nu departe şi, în ton cu discuţia noastră am ridicat mâinile spre cer. Drepte, lungi, albite de lună, mi-am amintit spusele sfântului Macarie “e destul să ridici mâinile către Dumnezeu şi El răspunde”. Ca un cerb însetat de tine mi-era sufletul doamne!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu