am stat la coadă la poştă în spatele unei femei 
ofilite cu un palton cenuşiu şi revere înalte
ca să pun un plic.

avea degete de pianist puţină negreală

sub unghii. 

apăsa uşor factura de la curent.

am întrebat-o peste umăr dacă îmi poate pune 
la dispoziţie numărul de telefon de la reclamaţii.

mi-am amintit că iar am găsit în cutia poştală

o factură umflată şi fără legătură cu realitatea.

m-am gândit că ar putea fi scris undeva jos pe formularul

ei de 98 de lei şi patruzeci de bani.

s-a scuturat un pic de parcă ar fi trecut-o un frison

sau ar fi vrut să revină la o stare anterioară.

au mai trecut vreo cinci minute

a luat cu grijă bancnota de un leu şi mărunţişul.

a ieşit apoi din clădire precum Dark Vader
ca şi cum ar fi aşteptat-o supebia unei dimineţi.

sunt atât de trist

şi atât de fericit

în acelaşi timp încât

îmi vine să fluier.

lampa

toţi s-au culcat totul pare ok

(sper să nu mă neliniştesc).

unele sufletele pufnesc

unele pâlpâie ca televizoarele

pe după draperii.

altele se topesc într-o untura neagră

ca în primatul acumulării.

eu mângâi pe creştet un şoarece 
cu ochii calini de culoarea gerului.

jucărie

(am luat din dulap un cuter albastru şi  

am scrijelit eticheta pe care scria Unirea

am luat o cârpă am scuipat pe ea

cu arătătorul am întins saliva.

am frecat dopul de tablă până a ieşit

auriu. pe urmă am înşurubat dopul
la loc cum era la început.

am folosit mai apoi cârpa ca pe un prosop.

de hărtie la sfârşit am etalat sticla 
pe raftul de sus ca să o poată vedea oricine.)

16

între două plecări mă ridic de pe scaun.

mă apropiu de fereastră.

clădirea masivă dă spre un bulevard. de cealaltă parte

se deschide un parc cu arbori bătrâni.

o femeie cu jambiere şi părul strâns la ceafă

aleargă cu craniul uşor înclinat.  maşinile fâşâie.

un muzician de bronz dormitează în centrul scuarului.

iau fotografia cu renul.

un ren izolat cu privirea îmbibată de ceva straniu.

pe dos este scris cu o cerneală gri 1928.

are nările umede.

15

Un prizonier vânjos legat cu funii de mâini şi de picioare
era tras de cai în direcţii opuse.
unui copil în Mumbai i se scoteau ochii cu linguriţa.
un senator muşca din televizor
ca dintr-un harbuz. (mâna uscată se ridică şi salută
noaptea poate să şi zâmbească n-ai cum să verifici).
Eu am înţeles în ce categorie mă aflu.
în depărtare se taie mieii şi se unge bârna de deasupra
uşii cu sânge. noi nu suntem aşa. noi
nu suntem germani romani americani britanici sau con
quistadori. o femeie e omorâtă cu pietre.
nu mai contează unde sau când. cununa de spini este
apăsată până peste sprâncene. bombele cad
din acelaşi tablou. mamele prostituate adorm
cu rimelul pe ţeavă. trupele speciale visează.
Hamburgul Dresda Sankt Petersburgul Nagasaky.
Ninive. un avocat mi-a pierdut toate procesele.
sistemul meu periferic ar trebui să emită unele scintilaţii.
în paranteză fie spus la sfârşit mi-a trasmis că a reuşit
să obţină maximul din ceea ce era mai puţin rău.
algebră şi gata.
Facebook, talkshowuri, Golem, crematorii.
Doamne şi stăpânul vieţii mele tu chiar eşti în spatele
lucrurilor? stau cu o oaie în pat şi privim
cu simpatie pe un perete de paie fulgii sau
bombele incendiare manechinele molfăind pe internet
Ludovic al nouălea sfios zdrobind cu o cruce de aur
pomeţii unui copil vapoarele torpilate urlând
ca munţii ochii neajutoraţi implorând nişte stele
nesigure. trenurile de refugiaţi. foamea.
frigul muşcând printre scânduri urina şi somnul.
Stau cu un antebraţ de mort în pat şi nu pot să ucid
pe nimeni cum trebuie. e o vorbă deşartă
când totul se rezumă la viclenie duşmani şi iertare.
Jaf şi pârjol iar în faţă numai cuvinte echilibrate.
marea curvă e mai aproape decât asteroidul
decât inversarea polilor magnetici
decât ciuma care nu mai vine la bal. dar
Sunt român. şi nici un dumnezeu nu a venit special pe aici.
deocamdată. sau poate a fost cineva dar s-a risipit ca polenul.
foarte mulţi au spus că sunt slab fără coloană vertebrală
mizerabil cu alte cuvinte. în realitate sunt un ţăran sau
un boier scăpătat ajuns la oraş de vreo sută de ani.
Pe la noi se mai omoară oamenii cu toporul
de fapt uneori am impresia că animalele au fost depăşite
de creşterea vitezei decăderii umane.
Undeva se fabrică bombele un părinte sprijină cu palma
capul unui copil schilodit într-o sală de clasă se predă fără
nici un efect Mioriţa pentru că nimeni niciodată
nu a întors celălalt obraz. undeva se fabrică mieii de Paşte


pentru că totul a fost de la bun început o poveste de dragoste.

14

munţii mari şi stelele mici. pătrunderea nopţii 
şi nici o privire. doar un prieten
încercând să uite.

nodurile de pluş autostrăzile motelurile

gaura de scrum de ţigară 

telefonul şi cheile.

13

ca un copil va trebui să-i ofer lumii mai mult
spaţiu. sau înţelegere. ca un orizont 
în care dimineaţa e un orb cu buricul degetelor retezat. 

la fel şi speranţa cât de mult îi e dragă sufletului meu. 
ce frumoasă este această femeie înceţoşată. 
când pielea mea tânără va vorbi într-un dialect simplu

un fel de tăcere de sufragerie în care amintirile ies din pereţi. 
când secundarul sau robinetul defect sau alte închipuiri  
mă vor duce în prag. lumea poate să se dărâme. 

viermii vor cădea dar îi voi ridica pe rană. soarele şi motocicliştii 
lui vor domni peste evanescenţă. ne vom opri pe un pod 
mirosind a carne roşie şi vom cânta în cea mai liniştită confuzie.

12

lumea este a pisicilor

dar fiindcă este multă coajă şi arborii fornăie

pe o scară metalică

sfinţii aceia foarte şterşi de altfel

se aruncă în gol asemenea unor batiste

mereu în aceeaşi groapă

ca şi cum viruşii piţigoiul galben

elefantul de mare

sau paianjenul de stuf

ar fi doar palidele cuţite din coada păunului.

11

cine ar spune că în spatele chipului este tot ce a

fost şi mâna întinsă ar putea prinde o alta

mai veche?

(vechime nedesluşită care se ridică prin glezne

noaptea când strazile respiră ca o capcană) se va

surpa un mal?

unde paşii devin o singură vârstă sau poate

doar puritatea copacilor

mai răspândeşte un umăr atunci când

ne vom revedea vei purta aceeaşi rochie?

voi putea ţine în palmă mărgelele toate?

măna ta va fi nouă sau va fi cea veche şi limpede?

10

Dintr-o dată au început să curgă oamenii.

Am aprins farurile.

Limuzina avea haionul ridicat. Ar fi putut să fie secetă.

Din chipurile lor se desprindeau frunze. Cerul era ascuţit.

Fruntea lui avea o culoarea falsă
şi era foarte lungă.

Sângele lor părea un asfinţit pas cu pas.
Acoperite cu o muselină
urmele lor semănau cu un ochi sau cu o mână.

8

mai toate căpătau greutate dacă luăm în consideraţie

că unul dintre noi a scos din buzunarul pătrat

de la spate un dreptunghi curbat care odată despăturit

a răsunat ca un pantof cu talpă de lemn pe o lentilă groasă.

paharele începeau să doarmă. până la urmă am câştigat.

o decizie raţională ne-a poziţionat în pat de-a curmezişul astfel:

poetul faimos la zid fata la mijloc şi salvador în cealaltă.

eu am rămas pe podea să admir singurătatea stejarului. dar

norii tremurau sub tălpile ei iar pereţii trosneau ca o gleznă.