o seamă de oameni nu văd primejdia.

dar au altceva: tăvălugul.

întoarcerea la-nceput

le-ar fi fost mai uşoară.

e aproape regula când nu mai înfometează:

povara certitudinii, AMIRC,

sentimentul acela obscur că bunătatea 

e otrăvitoare şi rece.

e o singură cale şi o armată de îngeri
dar ei zgârie sticla parbrizelor
şi muşcă cu mâinile înţepenite pe şolduri
din mărul dezamăgitor.