în vreme ce stăteam cu ochii ațintiți pe ușa furniruită

așteptând-o să iasă au apărut 2 meseriași cu o cutie de scule și o rangă albastră.

-          am venit să schimbăm ușa, spune unul și începe să caute  

prin buzunare. poate cheia, îmi zic.

-          dar camera e încă rezervată, le răspund din fotoliul maroniu.

așteptați puțin!  mă strecor înăuntru.

-          hai repede, că au venit unii în salopete să schimbe ușa.

luăm gențile, potofelul, telefoanele și când să ieșim

doi bătrâni urcă gâfâind pe scări, îmbrăcați în combinezoane second hand.

-          ce e cu dumneavoastră, întreb.

-          am venit să vedem ușa.

-          care ușă?

-          ușa veche care se va schimba, îmi răspund și se bulucesc

în antecameră. dar noi deja coborâm scările de marmură roșiatică spre recepție

cu inelul cheilor agățat pe degetul mic al mâinii stângi. telefonul, cheile portofelul.

dacă ar fi să cobor mai adânc ar apărea

caractere intimidante cu topoare pe umeri și fețe fumurii sau însângerate.

mai departe, îmi spun, ar intra în scenă privirile opace deasupra obrăjorilor

unor născuți lipiți de piepturile unor femei.

poezia de la Bistrița

la Bistrița o femeia de vreo 60 de ani a pășit în cafenea

cu un mers legănat care degaja încredere. a cerut barmanului o bere Timișoreana.

era aproape de sâmbure noaptea, părea singură și purta o rochie vaporoasă

lila asortată pesemne cu poșeta gri șobolan.

chelnerul creol cu barbă grecească studente ofilite și oarecum zâmbitoare toate filtrate

prin albastrul ei glacial. 60 de ani.

mai târziu, aceeași femeie care s-a făcut remarcată a trecut  prin fața bisericii reformate

împreună cu o posibila avocată,

blondă, mai tânără,dar, din cauza grijilor cu un aer ușor demodat.

prin cartier lumina  un roz sidefat.

mersul lor peste macadam trăda un soi de joacă. s-ar fi zis că ea avea ceva de spus,

cu toate că nu avea nimic de spus.

unii se ridică din pat ies în aerul nopții

și aprind o țigară

eu nu.

eu aștept cu o ușoară smerenie ploaia

și mă gândesc la muson deși n-am locuit 

acolo.

zilele mele sunt linii sau niște lungi respirații

care se înghesuie în ramele

unui tablou.

vecinul meu bea bere și turează motorul

pădurea se vântură

eu nu.