31 octombrie

pentru că după amiaza a fost însorită inutilă
şi rece
am căutat
sentimentul acela masiv de urs
drapat în sinea lui catifelată
am ascultat lemnele trosnind sub plită
am citit câteva povestiri din colecţia
de buzunar
am crăpat uşa la grajd şi un purcel îndesat
destul de comic s-a proptit
pe picioarele din spate şi a început să turuie
pe urmă am încărcat un dulap
am mers cu el în spate gândindu-mă adesea
la ce mi-o fi trebuit
pe drum
am avut o lacrimă lunguiaţă în piept
mi-am spus că moartea e viciul meu esenţial
când am ajuns la cafeneaua din colţ
în acea zi din an
am dat de Costache
cu zâmbetul său încărcat de vină şi am dedus
că oricâte beri ai da peste cap
tot mai rămâne pe fundul inimii câte ceva
din guiţatul purcelului
a scotocit printr-o geantă din pânză neagră
cu două fermoare
a scos câteva schiţe în creion chimic
cu secţiuni de trunchiuri de copac sau femei
cu penisuri ca nişte viermi inelaţi
umflate din sfârcuri
cu scorburi unduioase sau vagine desfăcute
m-a rugat să-i aleg desenul meu preferat
i l-am ales fără să mă aşez
când am plecat
i-am transmis în tăcere o părere mai încrezătoare
pentru viitoarea sindrofie a deznădejdii
acolo unde mâlul strălucitor de pe braţe
sau bruma de orgoliu
nu te fac decât să aştepţi lacrimile în van.

lumină

un trup fără ceva
înăuntru
ca un bandaj peste
cuibul de viespi.

lentile şi monezi

nici nu ştiu ce înseamnă lună
ce este apa
deşi
sunt cel mai aproape de ea
sau ce să mai spun despre inimă
când vând nepreţuita privire
pe un zlot albastru.

în roz

iau porţia deschid televizorul
la viaţa satului
prin lucerna bizară stivuite par vacile
ceva divertisment
altundeva
copilul cu avionul în mână se roteşte
îl cheamă Rafael
:iertarea e veşnică iar virtutea
nu se cere de la început
cred că avem aceleaşi lecturi
aceleaşi anotimpuri
aceeaşi carapace expusă din care
ciuguleşte cioclul
când
cerul e deja şifonat aşa l-am găsit
noi nu mai putem fi
decât nişte câini blazaţi printre blocuri.

pe covorul cu crini

fiecare om fiecare uşă puţin deschisă
cristi: brunet obrazul umbrit
astă iarnă a păţit un accident vascular pe creier
vreo trei ani înainte nu a dormit
se aşeza inutil în pat seara nu era chiar acolo
o casă trei guri de hrănit
ea: asistentă medicală salariul mic
trebuie să îşi cumpere ciorapi fuste cizme
să spele halatul
cu pata aceea mică ovală exact la vedere
să plătească transportul la serviciu
iaurtul biscuiţii
el stă acasă abia se mai mişcă
Vlad: e la mama are de 5 feluri de culegeri
fondul clasei teatru de păpuşi
adidaşi sau fâş
i-a trecut nu mai este răcit
într-o altă iarnă bărbatul avea un serviciu
de curierat
au plecat amândoi la Braşov de Crăciun
au ciocnit în maşină
două beri în aluminu
când au venit în prag a rămas i-a făcut cu mâna
mai era o cursă la Constanţa
Vlad are o maşină de pompieri grena
cu o scară extensibilă
vrea să îl înveţe pe tatăl său să scrie
odată s-au întins pe covorul înflorit
au promis că vor avea grijă unul de altul
în rest aceeaşi căutătură optimistă
pe care ţi-o dă doar plumbul şi căldura rezultată
din scuipările vieţii.

iubire

asomnie

într-o altă zi fiind tot mai treaz
în măduva nopţii oarecum anesteziat
furios asemenea frunzelor
ce dădeau târcoale prin curte
ca o uşă în balama
mă simţeam
ca un animal întins până la glezne
în propriul sânge
fiindcă vorba unui profet omul
nu e decât un câmp de luptă pentru îngeri
sau demoni în locul acela drept
şi foarte aproape de piept
defrişând aşteptând atingând
cu buricele degetelor ţeava ruginită a lunii
într-o bătălie expectativă
pânza se găurea şi ura începea să se mai domolească
astfel încât picoteam asemenea lui Prâslea păzitorul
merelor de aur
mă agăţam cu încăpăţănare de Tatăl nostru
disperat
lovind pachiderme casante
ca un sfânt înfricoşat la maxim
fiind un soi de ţăran cu călcâiele fisurate
dar foarte sigur de puterea lui peste zi
mă simţeam plăsmuit din lutul lui tata
care credea că numai ce se vede există
deşi
aceasta este o supoziţie la fel de acceptabilă.