vreme de beţie sau întoarcerea cavalerului Epsilon

este lungă aleea până la sticla de cutty sau pişcătura roză

de tânţar doar astfel poţi să ajungi la cer fără repercursiuni

totul e să ai un dram de bun simţ să fii scurt

şi să ştii să dai cu pumnul în cea mai securizată singurătate

cum a făcut Bute în faţa a 4 virgulă cinci bulioane de spectatori

cu privirea aceea de sticlă rugătoare cum a fost cea

a celori dragi mie, ingenui, în frunte cu Elena Udrea

cea lisă şi a tuturor românilor mei cu care – apropos - o fi

cacofonie - eram aşa de bine unit pe vremea lui Ceauşescu

de fapt asta nu e politică e vorba doar întâlnirea un om 
care se învârte pe canapea ca uşa în balama - iată o metafora biblică  sau

prima dictatură mai cultă - fiindcă iei bani şi alergi cu separatorul

de 400 A în braţe iei bani şi poţi să te îndrăgosteşti să desvălui

să speli maşina să te gândeşti frumos ca de la o distanţă

apreciabilă care de fapt se cheamă respect amestecat cu lumină

la M precum şi la unele autorităţi dar sticla de cutty şi orbirea

sunt bune şi ura asta de sine pe care unii o mai numesc spirit

civic creează - sper că se scrie cu 2 de e - în mine o imagine 
a libertăţii nu degeaba avem atâtea canale şi atâtea iluzii cum ar fi
copii pe care îi hrănim cu dragostea de fiecare zi ca şi cu o pâine 
cu conturile blocate şi e o cale lugă până la linişte o cale totuşi de curaj.

Alin în căutarea sănătăţii

de fiecare dată când pornesc un poem – grozav că nu am trecut

la nuvele sau romane – îmi amintesc fără să ştiu de spusele mamei

despre cum să mă port: prima impresie pe care o faci 

oamenilor este una foarte bună, totul e să o duci până la capăt

aşa intru în cameră dar asta se petrece abia după ce

planetele se aliniază fiindcă ştiţi la fel de bine că universul este o hârcă

pe cale să pocnească să i se rupă codiţa  şi să cadă în uitare de tot

şi mă gândesc amuzat la ce înseamnă pentru o femeie tânără

să-şi frece părul cu un prosop flauşat de bumbac sau cum arată după

una cheală cu genele lungi şi apoi mai este visul acela pe care sigur

nu l-am mai povestit cu gardul cu ochiurile moi pe care mă caţăr de zor

cu fiecare somn s-ar părea că aceasta era semnificaţia exactă

şi cu imaginea tuturor oamenilor vii şi morţi după mine într-o procesiune

în care am vrea să cântăm un aleluia destul de ritmat la care Dumnezeu

să nu se uite câş ba dimpotrivă să ne ajute să nu exagerăm

decât cu vreun nepot sau doi apoi să mai scoatem de la naftalină vreo

ladă cu mirosul acela de îmbâcsit atât de fain şi fără nimic planetar deşi
există destul de multe lucruri de ambele părţi ce nu le mai socotim 
ale noastre aşa că frumosul sau urâtul pot fi destul de nerelevante.

drum de august

pe 19 august piticul cu mustaţă din piaţă

a căscat a desfăcut braţele cu degetele boante spre capăt

şi apoi s-a autoîmbrăţişat ca un rockstar era vesel

s-au urnit două osii pe undeva iar berzele cu mare cu mic

au pornit ţinându-se de aer ca de nişte pereţi uşor întrebătoare

pe o foaie neîncepută la vale printre arborii albi din cer

ca şi cum ceea consideram aprioric ca fiind nesigur

ar fi de-acuma precis acea inimă incertă impulsul speranţa

roşeala obrazului acea căldură promisă sau memorie sau

sâmbure de cireaşă cu totul fotografiat în sertare pe 19 august

tata s-a gândit la mama Ioana s-a întins după o ţigară

şi a lăsat o amprentă a fost un fel de căldură în care frunzele

au păşit spre o moliciune de fruct

cu o certitudine de pahar plin şi înclinat spre buzele aurului

în care clipa sau foşnetul cântăresc exact cât umbra.

aproape până la capăt

câteodată în camera cărţilor se lasă câte o jumătate de linişte

ca un fulg descumpănit sau un bolnav închipuit pe marginea patului

şi-atunci strălucirea capătă un alb cald - ca de miel -

şi-mi spun că nu degeaba aparatul foto praktika

cu lentile carl zeiss - ca un pistol mitralieră dezafectat şi ros

de un sânge îndepărtat - stă şi el acolo

după ce a mers la braţ cu literatura aproape până la capăt acoperind

cu un căuş de palmă granulaţia conturului

până în pânzele albe până la o formă ca de vioară sau contrabas

undeva sub o lespede sigilată etanşă sub un nisip copt

precum un mormânt oferit unei priviri de o frumuseţe foarte adâncă.

în zi de sărbătoare

ca tot omul în zi de sărbătoare am purces şi eu

să încropesc un grătar cu ai mei

aşa că am aliniat la sfârâit niscaiva bucăţi condimentate
de carne de pasăre

am aşteptat un pic şi am apăsat cu furculiţa inflamat

de tot mirosul acela dar firea mea meditativă

care uneori din nefericire nu mă lasă liber nici la telefon

ca un fel de soacră sau greieraş

m-a făcut să mă gândesc la carnea de pasăre

cu gust aproximativ cum te-ai aştepta

şi taman ce ar putea să înţeleagă focul din dan iordache

sau din oricare altul - acela cu mirosul mai fin

de pe malul Gangelui poate - sau soarele când păşea

pe câmpie ca un Iisus alergând peste valuri 

şi pătrundea prin parbriz mai ieri prin lentile

printre vinişoarele roşii ca printre crăpăturile

unei culturi străvechi până spre sufletul meu înălţat

ca un steag în bernă

ce ar putea să ştie soarele despre dan iordache şi toate cele

ale lui despre tot confortul acelor neadevăruri acceptate

cu care merg înainte ca şi cu un scrum alb şi dantelat

în vârful ţigării despre acele nopţi ruginite şi fade

şi pe urmă m-am gândit brusc că ni s-au dat atâţia galbeni

şi frunze de toamnă pe care am fi putut scrie te iubesc

şi câteva organe mai mult sau mai puţin sfărmate

şi momente în care viaţa ne-a părut un soi de orizont dimineaţa 
pe mare şi mi-am spus că merită să las friptura să se pătrundă

mai bine de elemente şi iluzii şi timp liturgic şi în orice caz
pentru cine s-a încumetat să citească despre aşa o transhumanţă 
toată masa a fost bună şi am fost împreună.

o cârjă cât trupul

mai ţineţi minte ceasurile acelea cu arcuri fine

şi rubine minuscule

care îţi dădeau o idee despre ce este viaţa

sau cel puţin cum pornesc toate lucrurile,

de la o învârtitură şi singurătatea era la fel, 

plină de călăreţi şi zăpadă

de fapt chiar totul venea dintr-o adiere,

nu aveai cum să te plictiseşti.

noaptea de azi mi se pare

răcoroasă şi geme apăsată de un kilogram negru

când pe o parte când pe alta

îmi amintesc de amicul I. cu care era

să mă împrietenesc de-a binelea

şi îmi trece prin cap ceva înţelept şi uşor

din topor: să te ferească Dumnezeu de omul roşu

de omul spân şi de omul care nu transpiră

vorba lui Paul Goma dar şi de omul care a găsit adevărul

pun de la mine, în fine, ceasul ticăie,

pieptul meu după mai multe cafele e ca o gară

aşa că încep cu Tatăl nostru 
n-are cum să strice,

ceasul ticăie, nu pot să-l văd, sunt ca un orb cu o cârjă

cât trupul întreg care are nevoie să pipăie uneori,

îmi curge o lacrimă, 
se duce la vale,

noaptea e ca un kilogram negru şi e răcoroasă.

covoarele de mătase

mereu m-am întrebat ce viteză trebuie să ai

ca să omori o pisică

sau dacă lui Dumnezeu îi plac alunele de pământ

şi westernurile

cine e mai deştept boul sau vaca

unde s-au dus păcatele mele

de ce îmi plac aşa de mult covoarele de mătase

sau perdelele însorite

dacă îngerii ştiu să citească sau au nevoie câteodată

să mai taie câte un suflet ca să înveţe

de ce m-am despărţit cu greu de unele bănci

şi nu acelea cu bani

de ce casa e văruită cu aceeaşi vâjâială

ca toate locuinţele şi  lucrurile acestea reale

care pot deveni oricând contondente

ce a simţit fetiţa cu chibriturile în ultimul moment

deşi ar mai fi încă multe multe multe altele.