va ieşi la noapte un fluture

a nu fi mort deocamdată nu mi se pare

ceva pe care poţi să te bazezi e ca şi cum

ai inventa cărări prin casă sau ai bodogăni socotind

astea un semn de inspiraţie sau
o ieşire spre libertatea azurie nu e nici o speranţă

în acest trup împletit cu durere cum spune poetul

în orbirea unei istorii de faţă 
pământul întreg pare a fi o cămilă care se scutură

de o tristeţe groasă 

e ca şi cum va ieşi la noapte un fluture.

aşa voi sfârşi, binecuvântând noaptea

scriind  aceste rânduri ca pe o nouă încercare de a tăcea

voi aduce aminte cititorului de palmele cu degete lungi

ca nişte alteţe regale neînţelese dar anonime şi oricum

(din păcate) pe cale de dispariţie

în spatele cărora stau alte şi alte palme care mângâie

sau presează lutul timid ca pe o pisică ce toarce din teamă

(fiindcă totuşi ne cunoaştem de prea puţină vreme)

de cele câteva scânduri cu ochii plini de cuvintele negre

voi reaminti dealurilor de toate cele bune ale noastre

livada va regăsi cu uşurinţă un prieten sau un suflet mai mic

aleile vor tânji după frunzele tari ale plopilor

poate după viorile năpădite cu totul de iarba mulatră.

ca şi cum ea ar aştepta

tot ce am acumulat – era expresia asta înainte

câd te întreba cât ai dat pe aia sau ailaltă – este

că bate vântul,

la o masă o femeie bea dintr-un pahar

un lichid galben oranj un altul merge ca şi cum ea

ar aştepta

iar în suflet am un nor stors 

o bătrână care stă zâmbitoare picior peste picior.

locul

mi-am găsit locul între iluzii

de prin vastele gări

şi eleganţa valizelor am pornit

spre imensele vânturi

este o insulă care fluieră

ca destinul

mai mult decât toate amintirile

foşnitoare sau aşa mi se pare

un cântecel suficient un resort

fericit şi ce noroc

că viaţa e un şiret pe care-l înnozi

doar de câteva ori!

după noapte

primul lucru dimineaţa orbesc

e prima acţiune sinceră

mecanică

un comutator presat şi

sunt într-o barcă

oamenii au braţele lungi

se piaptănă pe întuneric

păşesc pe ceva moale

un fel de capcană în devenire

un soi de credinţă

sau de burghiu

eu nu sunt cu nimic diferit am

momente

braţele julite

şi câteva aşchii într-un dulap.

personal

ar trebuie să fiu bucuros

că mai sunt şi alţii

care văd ca şi mine.

nu sunt

bradul zvelt din preajma norilor storşi

în faţa

acestei respiraţii

ca un fel de oferire de duh

pe trotuare stâlpi

(dar şi în apartamentele colbuite)

unii dintre prietenii mei

fac versuri

pentru omorât

pisicile din sacul de cânepă

pentru albit noroiul

sau pentru fotoliu şi timpan.

eu

bucurându-mă de plapuma anonimatului

ca de eşecul suprem

ca de o duşcă de wisky de calitate

stau în lumina tăioasă

parcă înfometat.

vorbind cu ei

atât mai rămâne probabil în aerul rece

(cu excepţia palmelor galbene

care planează spre negru cu intenţia vădită

de a împinge o uşă - străvechea uşă)

un om întors pe o parte

aflat într-o stare aparent melancolică dar care

s-ar încadra mult mai bine la nemânie

un om cu ochii deschişi

exact cât pentru o lacrimă

închis într-o cameră de motel împreună

cu părinţii copiii (şi tusea lor seacă) bunicii

şi toate păcatele solului rece

cu toată blândeţea din vârful brazilor

grizonarea bazaltului atât şi o apă lină care

se strecoară ca o regulă nouă pe sub toată lumea

şi toate cuvintele

ca o palmă galbenă care împinge o uşă.

dragostea mea

în munţi am trecut printre rafale de ceaţă împreună

cu fecioara se însera şi ea se uita stăruitor puţin miop

şi am început să simt în noapte nu mai departe

de nasul maşinii un convoi de şerpaşi urcând alături

cu o puritate rarefiată ca o inflexiune a vocii precum

poate doar ochii ei ar fi fost dacă i-aş mai fi putut vedea

dar era noapte ca în filmele cu Bette Davis punch şi toate

păreau scăpate ca nişte zaruri într-o găleată pe o stradă

unde am locuit ca un diamant fără nici un prieten doar

cu un corp alb din care ieşeau intempestiv furunculi

fiindcă e uşor să-ţi pierzi frumuseţea sau spiritul

de îmbrăţişare căldura pe care o afli ciudat în faţa unui bol

de salată sau a unui morman de lemne umede

şi am reluat legătura fără prea multe nazuri sau menajamente.