miercuri, 12 octombrie 2011

vorbind cu ei


atât mai rămâne probabil în aerul rece
(cu excepţia palmelor galbene
care planează spre negru cu intenţia vădită
de a împinge o uşă - străvechea uşă)

un om întors pe o parte
aflat într-o stare aparent melancolică dar care
s-ar încadra mult mai bine la nemânie

un om cu ochii deschişi
exact cât pentru o lacrimă
închis într-o cameră de motel împreună
cu părinţii copiii (şi tusea lor seacă) bunicii
şi toate păcatele solului rece

cu toată blândeţea din vârful brazilor
grizonarea bazaltului atât şi o apă lină care
se strecoară ca o regulă nouă pe sub toată lumea
şi toate cuvintele
ca o palmă galbenă care împinge o uşă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu