scriind aceste rânduri ca pe o nouă încercare de a tăcea
voi aduce aminte cititorului de palmele cu degete lungi
ca nişte alteţe regale neînţelese dar anonime şi oricum
(din păcate) pe cale de dispariţie
în spatele cărora stau alte şi alte palme care mângâie
sau presează lutul timid ca pe o pisică ce toarce din teamă
(fiindcă totuşi ne cunoaştem de prea puţină vreme)
de cele câteva scânduri cu ochii plini de cuvintele negre
voi reaminti dealurilor de toate cele bune ale noastre
livada va regăsi cu uşurinţă un prieten sau un suflet mai mic
aleile vor tânji după frunzele tari ale plopilor
poate după viorile năpădite cu totul de iarba mulatră.
un poem interesant si profund. toamna asta ne face sa ne gindim la sfirsituri.
RăspundețiȘtergeremersi, dan
RăspundețiȘtergere