în munţi am trecut printre rafale de ceaţă împreună
cu fecioara se însera şi ea se uita stăruitor puţin miop
şi am început să simt în noapte nu mai departe
de nasul maşinii un convoi de şerpaşi urcând alături
cu o puritate rarefiată ca o inflexiune a vocii precum
poate doar ochii ei ar fi fost dacă i-aş mai fi putut vedea
dar era noapte ca în filmele cu Bette Davis punch şi toate
păreau scăpate ca nişte zaruri într-o găleată pe o stradă
unde am locuit ca un diamant fără nici un prieten doar
cu un corp alb din care ieşeau intempestiv furunculi
fiindcă e uşor să-ţi pierzi frumuseţea sau spiritul
de îmbrăţişare căldura pe care o afli ciudat în faţa unui bol
de salată sau a unui morman de lemne umede
şi am reluat legătura fără prea multe nazuri sau menajamente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu