Cel mai sinistru lucru din lume este că pînă la urmă te trădează. Pînă la urmă te lasă baltă şi asta în cazul fericit în care nu te înjunghie pe la spate exact în momentul în care eşti judecat. O neprezentare, o simplă abdicare devine echivalentul condamnării. Politica capului plecat adînc sub nisip nu merge. Verdictul. Lumea e un duşman asiduu nemilos crud avar. Îţi vrea inima, sângele. E înrudită cu moartea. Căci toţi murim când inima se opreşte sau în orice caz mare parte dintre noi. Dar trebuie să înghiţi în sec să mergi mai departe, parcă ce ai putea face. Unii se sinucid îşi caută un pod o pastilă o baie caldă cu lumînări, deşi nimeni nu poate şti dacă asta este ieşirea. Sunt atâtea calităţi virtuţi ale vremurilor care s-au cultivat odinioară iar astăzi sînt azvîrlite la ghena istoriei! Idealuri li se spunea înainte. Motive pestru ca să te arunci în foc sabie ori în potopul de gloanţe. Curaj, onoare, ah onoare ce vertical sună, cînd totul a luat o turnură de-a dreptul funestă! Perversitatea lumii nu este întrecută decât de dumnezeu probabil. Amestecarea limbilor şi liniştea sufletului sunt compatibile? Life is like a mirror spune Thackeray asta am văzut scris şi în shrineul de la Rishikesh al Divine Life Society. Tata spunea că trebui să priveşti fiecare întîlnire cu un om ca pe un mic motiv de sărbătoare. Trebuie să te bucuri de fiecare mînă întinsă. Dar fiecare mînă devine după o aşteptare mai mică ori mai largă un pumn gata să te strivească. E nevoie de un simplu motiv de o nucă aparent mai tare decât confortul propriei conştiinţe, de o confuzie numită ispită pentru ca criminalul să iasă la iveală. Aşteaptă în umbra merilor întotdeauna cu o răbdare care se repetă în valuri. Punct şi de la capăt.
Trebuie să îţi păstrezi firea şi să înţelegi că pe lumea asta se poate trăi şi fără să fii bogat, cu toate că sărăcia e mereu descurajantă. Se poate trăi aproape în orice condiţii cu optimism. Deşi, după moravurile lumii de azi bogăţia este prezentătă ca soluţia unică a fericirii. Se poate trăi şi fără să fii bogat, da, asta ar trebui să fie obrazul celălalt. Revanşa creştinismului plenar asupra istoriei. Pentru că la finalul zilei cum le place americanilor să spună nu rămîne decît dragostea. Ceva care nu se poate cîntări vinde şi eforturile ei scapă ochiului format pe baricadele înşelăciunii. Un suflet sincer o judecată a inimii iată ce îngropăm sub asfaltul şi betoanele peste care trecem în nişte maşini atît de asemănătoare cu sicriele.
Ar trebui să vorbim în şoaptă îmi spun ar fi mai bine, nu crezi că ne-am auzi mai bine paşii i-am putea îndemna spre locurile cu grădini şi fîntîni? Mama spunea că o luptă e viaţa să te bucuri cu dragoste de ea cu dor e ceva din Coşbuc, mama mereu a fost de principiul ăsta. Şi de fiecare dată cînd îmi vedea privirea destrămată în ceasurile de gînduri uneori cu spinarea mai puţin fermă îmi repeta chestia asta. Ba mi-a trimis-o odată chiar în scris cînd locuiam la Bucureşti. Sţiu că mergeam la un nene de vreo 80 de ani care mă impresionase extraordinar pentru că fusese circa 15 ani în Siberia în lagăr şi avea pielea obrazului netedă încît îmi venea tot timpul în minte înnoise-vor ca vulturului tinereţile tale din nu ştiu ce psalm. Făcuse parte dintr-o mişcare numită Rugul Aprins şi nevasta lui îi purta un fel de adoraţie mută cînd trecea prin cameră ori i se adresa. Regret că am uita cum îl cheamă. Şi mama mi-a trimis o scrisoare pe o foaie de dictando în care înghesuise şi ceva bănet în care îmi repeta copile să ai grijă de două lucruri: de sănatate şi libertate. Astea două dacă le pierzi, una sau ambele o să trăieşti greu. Ai grijă spunea că între oameni este o luptă nu e totul cum ţi-am spus noi. Am vrut să fii fericit ca să ai o bază. Mda. Părinţii mei.
Nici nu pot spune cît de mult avem nevoie unii de alţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu