în ochii mei norii
un pod scârţâie îngropat
sub un caiet
sau o dună
mulţi oameni au fost
pe aici
la sfârşit doar asta rămâne
o sudoare
firmiturile
când se descheie cămaşa
şireturile cureaua
nu văd prin pânza de păianjen
gura-i lehuză
din ochii mei muşcă un câine
o halcă de lună
e o carmangerie de buzunar
un ascensor
drapat în alb
un deget rămas în memorie
izolat
în sănatatea clipei
vreau să scot un urlet
dar nu
mă opresc închid ochii
cine m-ar putea auzi
cum uit
sau cine să ţâşnească
de la capătul cui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu