selin

nici o fantezie
cînd tu mi-ai dat jos ciorapii
crem
spuneai
picioarele tale sînt sfinte
erau albe
oarbe
iar sub lumina indigo
ascuţişul genunchilor tăi
de o naivitate
netocită

tâmplele
pleoapele
în boaba de strugure când tu
ştiai că eşti dăruită
şi traversam cu garnitura verii
totul
era lipicios
ca pântecul tău ce bătea
cu o inimă nouă

ai fi vrut să nu vezi
să nu fie acelaşi desen
pe retină
pe lună aceeaşi mînă ridicată
acelaşi pumn
nici o fantezie cînd
ţi-am pus podul palmei pe piept
un fel de a mă întinde
pe pajişte

o vorbă te îneca uşor
uşor
erau poate
milioanele de braţe
azvîrlite în căutarea frunzei
ce se prăbuşea
cu toţi pasagerii.