Cristina

într-o altă zi pe când mă aflam
pe scările de piatră ale unei case cu trăsături plăcute
între mahmureală şi mangă
cu vreo doi amici de damigeană am ridicat ochii
şi am dat de o fereastră în cer cu chip de femeie
din acelea care nu te lasă la greu
cu ochi strălucitori de patos
zâmbitoare exact atunci când crezi că ai fost mârlan reţin
că aveam o claie de păr cât o căpiţă zburlită
şi am luat repede mina mea de D`artagnan răscolit
de toate urgenţele ca de un jar final
deşi eram nedormit ca un câine de buncăr
când am plecat cu skoda ei vernil am stat tolănit
pe scaunul din dreapta
pe atunci era frumoasă şi mai tânără decât casa aceea de lângă apă
când am trecut pe pod ne-am oprit la mijlocul lui
a pus avaria şi am privit apa ca pe nişte plete tulburi
ca un val înserarea
într-o tăcere roşiatică
de parcă nimic nu avea să ne mai despartă
am încălecat balustrada am ezitat şi pe urmă am sărit ca să verific
dacă bărbatul se salvează prin femeie
sau e numai bach şi culoarea vinului de vină pentru nuferi
pentru anii de muncă la birou
mâl trafic congestionat şi indiferenţă criminală
o clipă am simţit valvele inimii cum se lipesc plescăie
sângele cum se îngroaşă din pricina apei pe pulpe şfichiuind
apoi am plutind oarecum triumfător
cu capul lăieţ între bulboane aşteptând-o să se arunce
să-şi lipească pielea fină de obrazul meu tumefiat de toată suferinţa
prin care lucru curios ardeam să trec odinioară
şi-a scos papucii un soi de mocasini moi şi albi nu pricep cum
vedeam aşa de bine sau era doar o creaţie în visul meu
a sărit parcă mai mult pentru sine dar îndeajuns de convingător
încât să mă lase să cred
că mai jos nu se poate am dus-o la mal i-au clănţănit dinţii
şi de atunci nu mai beau chiar în toată ziua gândindu-mă că poate
este cineva acolo mai mult decât conştiinţa mea îndoielnică.