solemnitatea tangoului

este şi azi o zi în care îmi spun
poezia nu poate fi prea diferită de viaţă
în acest ochi
frumuseţea secundei poate sări
dintr-un portbagaj cu nişte scânduri zgâriate
o funie şi un miros fetid acrişor
ca un monument închinat răbdării binevoitoare
fiindcă a trecut vremea în care bucuriile
erau aduse
de un vestitor desculţ o fată oarecare
dar aflată ca un şurub în fereastră
un creion colorat
ori chiar de blânda sevă a oaselor iar plăcerea
întotdeauna anterioară
cât de mută poate fi uneori
când nu mai există decât faptul surprinzător
de a ţi se adăuga o lacrimă albă în colţul luminat
cu încetinitorul
a un cântec a mierlei
şi cât de aspru şmirghelul soarelui
într-un soi de contrasens pentru teama costantă
care pătrunde pârjolind fiecare apropiere intensă
de altul într-un tangou inocent
în care însăşi joaca are o anumită solemnitate
doar aşa se observă poate cum orice uşă închisă
deschide infinit bătaile inimii
poate săruta
ce este acolo absolut şi singur cu desăvârşire

a fost şi azi o zi în care ne-am aşezat în arcul
celui care dansează cu ochii închişi dansează.

aşa sunt norii

de ce sunt norii
aşa cum sunt
de ce
e un om oarecare pe drum
şi nici o întrebare
într-o posibilă seară
ca o cortină peste ochi dumnezeieşti
dar orbi
precum bucuria
de ce e ca apa în pumn
în momentele
în care înving frica
şi aflu
în plojeu
aproape nu sunt?

din vieţile anterioare 1

extrem de ciudat cum un detergent cremă
marca Cif
îmi aminteşte de Radu
şi pocnetele lui din gleznă în hol
în timp ce vena să deschidă uşa
sau Otilia din banca a doua purta un cordon alb
ermetic legat în jurul taliei
exact pe 6 decembrie am rostogolit ninsoarea
cu Ghiţă
am ridicat o cazemată de gheaţă
o fată pe care am zărit-o prin geam s-a întins
pe dealul înzăpezit cu ochii strâns închişi
în poziţia omului creionat de Leonardo
să facă îngeri după cum am aflat
a ajuns patroană de bordel în East End
odată cineva a mişcat colţurile camerei lustra
în formă de ancoră şi m-am mirat
că nimeni nu spune nimic a fost prea linişte cred
apoi ne-am înghesuit pe holuri
tata a uitat umbrela
şi a doua zi în iarbă am găsit o sută de lei
pierdută de tanti Benea cea blestemată
pe două generaţii
mai reţin cum cântam un soi de rock
în zumzetul clasei în recreaţie sau în baie
apa caldă curgea şi puneam dopul pe o parte
o lăsam câte o jumătate de oră să spumege
uşa băii ţinea un cuier
care a fost o vreme îndelugată la fel
oraşul întreg părea să aibă o strategie
ca o statuie neterminată
sau nu era decât un pact cu vântul pe când
nişte pitici cu căruţe şi măturoaie
în crugul nopţii treceau eu stăteam
de vorbă cu câinii şi florile
sau reflectam la stele lui Kant
unii vecini îmi spuneam că sunt pe zi ce trece
mai buni sau cel puţin mai înţelegători
într-o bună zi s-au tăiat toţi castanii
iar pe strada Universităţii s-a făcut multă lumină
o altă stradă
în timp ce eu gustam o cafea cu zaţ la braserie
vizavi la radio o voce frumoasă spunea la rubrica
nu o să vă vină să credeţi
în America există o bibliotecă care se scufundă
în fiecare an pentru că arhitectul
nu a luat în calcul greutatea cărţilor pe celălalt mal
poate că nu s-au strecurat asemenea anxietăţi
când m-am întors de undeva mama s-a întins
pe patul cu perne de burete
alături de mine câţiva fluturi zburau
şi nu ştiu de ce probabil o a doua natură m-a făcut
să ies cu făraşul în geam
sau Marlene cu creioanele ei colorate la fel
de importante ca rugăciunea
era îmbujorată
cu prosopul prins în turban şi cana cu ceai de tei
ca o cruce în mâna ascetului ispitit
sau paşii sau seara mirosul pâinii
sau tulbure ce e mai adânc decât pieptul
când toate mai stau înşirate.

joc

cu o lopăţică de os înmiresmat
sap
în carnea rece în nisipul umed
gropiţe fără sens
spuma valului vine
umple netezeşte
spălă uită
sap
cu o invizibilă mână
cu o lopăţică de os înmiresmat
gropiţe pregătite
pentru un alt val
şi un alt val
şi un alt val.

alt epilog

şi amintirea e o scară rezemată în geam
când soldaţi de ceară descoperă spaţiul abrupt
dintre sânge şi inimă
între îngeri şi demoni se aşterne
un câmp dezolant ca o grădină pătată cu nori
şi unii budişti revăd vieţile ca pe una
sau moartea poate părea uneori o oglindă adâncă
în pragul căreia la un pocnet discret
se arată gigantică fapta esenţială
durerea cea mai bine învelită cu zâmbet
ori dimineţi înbobocite cu taină
şi amintirea e un mod de cunoaştere
pur
în care eu am murit am putrezit şi ceva a zburatl.

epilog

cuvintele s-au stins
precum un ecou iar eu
am rămas
aici
să mă lupt
la capătul ghemului
gol şi încrâncenat sub sprânceana morţii
un fel de icoană
preistorică
totuşi
aşteptând ca un altul
să văd cine va birui
pe urmă
poate
voi resimţi prospeţimea
din orice fiinţă
cum e şi aceasta
tulbure mată şi plină de umflături
sau nelinişte
amestecată cu nădejde şi uitare.

jocuri de vară

bunicul meu avea o casă la stradă lipită de altele
şi pe deasupra cumpărată de două ori de la un israelit
sau pe credit cum era în 45
când am locuit acolo era vară
noaptea şoarecii crănţăneau porumbul din saci
puricii lăsau cearceaful pătat
de altfel era multă umbră valize plapumi aer stătut
sub un candelabru larg ca un scaiete
bucătăria dădea în fund spre grădină şi avea
lângă aragaz
o maşină negricioasă Singer şi nişte cretă ovală
de croitorie pe o stofă cu franjuri
într-o zi ne-am suit într-o căruţă şi am discutat
cu nişte ţărani înfipţi care întorceau fânul
pe coasta unui deal
la marginea satului unde avea el vreo 4 hectare şi ceva
le-am sugerat că omul e al pământului şi nu invers
erau încruntaţi
lacomi poate cu copii acasă
alţii săpaseră mai demult o scorbură în dealul de lut fiindcă
era bun pentru sobe
şi mi-am amintit de Bubulina
mai târziu am scos împreună câte un scaun în faţa vitrinei
pe trotuar
în praful serii nici o prezenţă în afară de o ţigancă mirată
nimic de iubit doar câţiva băieţi decrepiţi mai încolo la o braserie
pe alte scaune metalice albe înflorate
dar viaţa merita trăită chiar şi aşa în timp ce se defăşurau undeva
jocurile oplimpice într-o noapte nu am dormit  m-am antrenat
în vis am sperat ca un resort uitat între antebraţ şi stern
ca voi putea arunca suliţa departe peste câmpie sau alte lucruri.

printre gene

dacă stai cu ochii bine închişi lumea se retrage