poezia nu poate fi prea diferită de viaţă
în acest ochi
frumuseţea secundei poate sări
dintr-un portbagaj cu nişte scânduri zgâriate
o funie şi un miros fetid acrişor
ca un monument închinat răbdării binevoitoare
fiindcă a trecut vremea în care bucuriile
erau aduse
de un vestitor desculţ o fată oarecare
dar aflată ca un şurub în fereastră
un creion colorat
ori chiar de blânda sevă a oaselor iar plăcerea
întotdeauna anterioară
cât de mută poate fi uneori
când nu mai există decât faptul surprinzător
de a ţi se adăuga o lacrimă albă în colţul luminat
cu încetinitorul
a un cântec a mierlei
şi cât de aspru şmirghelul soarelui
într-un soi de contrasens pentru teama costantă
care pătrunde pârjolind fiecare apropiere intensă
de altul într-un tangou inocent
în care însăşi joaca are o anumită solemnitate
doar aşa se observă poate cum orice uşă închisă
deschide infinit bătaile inimii
poate săruta
ce este acolo absolut şi singur cu desăvârşire
a fost şi azi o zi în care ne-am aşezat în arcul
celui care dansează cu ochii închişi dansează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu