nu îmi amintesc cine spunea
că melancolia
este luxul fericirii parcă un francez
dar exact aşa avea privirea şobolanul preferat
de bunicul Crăciun
purta în ochi
piatra de temelie a infinitei tristeţi un soi
de aramaică şchioapă
ca un mosor de aţă fără litania
unei case jidoveşti cu ancadramente la fereşti
cu vitrină
şi mai ales într-o după-amiază mătuită pe şifonierul şubred
dar asta reţin perfect probabil din cauza primei clipe
de groază
umanitatea animalului
atunci când îşi pierde neliniştea e şi asta o laudă
să ai un moş înţelept
cheia de la o maşină sport bancnotele mari puţin mai înalte
recunosc m-a luat prin surprindere
precum şi astăzi în gang lângă bulevard o femeie care sporovăia
în treacăt mi-a dat senzaţia
că pentru unii aşa e şi moartea
dar pe atunci se însera duios şi mi-l amintesc pe bunicuţu
vorbind din profil cu şoarecul mare:
omul care nu se teme de dumnezeu e mai rău decât animalul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu