în duh şi adevăr

în zona vitan şoseaua se lăţea încet
ca o meandră gri
aparent fluvială
drapată difuz cu o lumină împăienjenită
tramvaiele ca nişte butelci nesigure
mă lăsau
pe strada unui locotenent sau inovator inocent
în faţa unui peron cu flori
cu ţigănci fustoase
basmale întinse pe jos
şi încărcători de brichete cu mustaţa ţeapănă
printre buticurile majoritatea non stop
de pe acolo culegeam câteva sticloace obeze
cu vin alb destul de sintetic
în acele seri splendide
intram în apartamentul sălciu zugrăvit
mai demult
cu un fior de măreţie fiindcă cineva se pare
suferise eroic într-una din camere
pe un pat imens de atunci neatins
acolo intram doar dimineaţa să simt
lumina aurie injectată în caverna oasoasă
dar în sufragerie petreceam
fraţilor
orele nopţii întregi cu oratorie ca un soi de balet
executat de nişte părinţi fascinaţi de agora
în care rămâneam priponiţi
oarecum ridicol
reuşind să uităm câteodată ideea
până când uşile metroului se închideau
şi lumea se automutila
vâjâia
asemenea unui meteorit cu gât de lebădă
fără staţii printre sinapse
până când muzica nopţii cu lupii săi indigo
ne zgâlţâia cu sete şi aruncam cu apă
peste ochi şi cu flăcări
şi ieşeam cu piepturile subtil pătate dar încă
matadori
şi cum la americanu sub tăblia albă a mesei
se încolăcea un căţel jigărit luam o cafea
inimile noastre de dimineaţă scheunau
asemenea unor lămâi folosite
din care moartea potolită îşi ştergea
cu mâneca buzele unsuroase şi roz
aveam cu toţii faţa aceea buimacă de soare miop
sau torţionar
părul creţ a lui Victor părea proaspăt curentat
Tudor ne târâia cearcănele
Love era tot inamorată
pe drum
recapitulam poziţiile fastuoase cum e cea umeri craci
pe urmă ne despărţeam ne împreunam palmele oliv
uşor jegoase
cu o privire asfinţită
de dom predestinat bătrâneţii
fiecare cu ziua lui
ulterior ajungeam în casa mea de pe strada Timpului
cu parchet de nuc covoare persane subţiri
ceramică pe pereţi scrinuri sculptate şi mă aşezam
la pianul Steinway and sons priveam fereastra deschisă
cu trandafirul viguros
şi apăsam clapele într-o încercare de mă ruga
cailor liberi şi vindecărilor în duh şi adevăr.

a fost 23 iunie

dimineaţă a plouat şi am urcat în grabă treptele
de la blocul lui Şobo
dar neavând umbrelă am încercat să trec
cât mai aproape de faţadă când deodată zbang
dau cu capul de o cutie mare şi galbenă
de la gaze
m-am lăsat pe vine şapca mi-a căzut
împreună cu un firişor de sânge roz
dar toate acestea îmi vin poate din cauza nesomnului
fiindcă azi noapte
a fost o vreme furtunoasă şi totuşi
am dorit să o simt aproape în piele apăsat şi am lăsat
geamul deschis
pe la ora patru reţin că mă plimbam cu paşi lunguieţi
prin camere pe hol
gândindu-mă că aici este viaţa mea
iar acum bate acelaşi gen de vânt persistent
într-un soi de zbucium hilar
al pădurii pereţilor sau paravanelor grena
de parcă un animal greoi şi-ar tărâi glezna prinsă
într-o capcană
asemănătoare unui maxilar cu dinţişori triunghilari
se mai frământă încă o răcoare pe care vreau
să o sfidez
lângă pat pe calorifer privesc stivuite uşor descentrat
câteva cărţi mici
care sper să pătrundă prin gaura cheii
pentru că am nevoie să mă exilez de mine însumi
mai mult
starea aceasta de astenie înmoaie
într-un fel delicios rana din suflet ca un extensor
de care se agaţă cineva
să-şi umfle muşchii
privirea apoi se subţiază cu fiece mişcare
şi-mi amintesc de Jane cu vena ei de pe gât
care se umfla şi îi dădea un aer hotărât
cum palpita deasupra claviculei
cum îmi venea să sar peste mese şi să o sărut
în timp ce în fereşti dezerta transparent armata insectelor.

despre adn

când îl înţeleg pe Iisus ca om realizez
că în afară de veneraţie
îmi stârneşte o la fel de adâncă milă
însă nu pentru că a suferit ca orişicare muritor
care dacă nu ajunge pe cruce
trece cu siguranţă pe la spital dentist tribunal
fără avocat sau bani de antibiotice
şi este invariabil în căutarea locului cu umbră
unde se poate întoarce ca o oglindă înnegrită
cu faţa la perete să îşi înghită rana de altfel
sunt conştient că biciurile cuiele sau spinii
au stors constelaţii de lacrimi totuşi
singura privelişte demnă de milă pe departe
trebuie să fie
să poţi vedea cu ochii lui Dumnezeu şi
să nu poţi face mare lucru.

amor

în vremea aceea îmi venise rândul
să tehnoredactez lucrarea de licenţă a lui Anca
care era despre omor şi acolo
scria că un om oarecare când se pune în ştreang
în mijlocul camerei şi împinge
cu vârful picioarelor scaunul de regulă tare
ejaculează în proporţie de sută la sută
ceea ce mă face chiar şi acum să mă gândesc uneori
dacă nu cumva asta e chiar esenţa plăcerii.

Kunta

întotdeauna mi-am căutat rădăcinile ţin minte
că pe la 11 ani rula un film
cu titlul acesta şi tata mă alinta spunându-mi:
Kunta Kinte
fugi până la aprozar ia nişte mere de la Cucoşiţa din colţ
apoi într-o vară am citit chiar şi cartea
avea vreo şase sute de pagini
şi mamaia se tot mira cum pot să citesc o asemenea carte
dar eu visam să am o casă ca Elvis
cu 24 de camere şi care să reţină pe cât posibil graţia
ţaţa Veta torcea pe marginea uliţei o halcă pufoasă de lână
noaptea dumnezeu se ascundea după lună
perele erau ca nişte lacrimi de fontă
iar eu dormitam dimineţile ascultând cotcodăcelile
şi zgomotele pacifiste din curte sau îmi frecam nasul
de pernă
pe urmă am găsit un disc de 45 de turaţii
unde un tip cu glasul cald susţinea că o iubită mai găseşti
dar un prieten greu
cred că de fapt acesta a fost întotdeauna un lux
de nepermis după ce ai ajuns cal adică vorba lui Nichita
ţi s-au suit alţii în spinare ai căpătat zăbală la gură
atunci chiar şi un mers cu trenul în neştire
şi fără un ban pe card în afară de o mică descoperire
spălat pe ochi de tot ce se duce în urmă
încercâd să te pierzi chiar de lume
nu îţi rezolvă întrebarea ce stăruie ca un ghimpe
lângă un cor gospel poate lamentabil
în care nu găseşti niciodată ceea ce cauţi
pentru că e de negăsit prea sus sau dincolo de lumină
şi întuneric chiar cu transplanturi de inimă
într-o perioadă am tras pe video de pe Discovery
vreo 90 de ore despre al doilea război mondial am citit
memoriile lui Churchill şi altele
am mai citit despre căderea Bastiliei sau a Constantinopolului
gândind asemenea unui amic
de curte de mănăstire însorită care-mi spunea că rămâi
doar cu călătoriile că eu voi rămâne desigur
cu ce am citit sau măcar cu timpul acela
am căutat adevărul aproape o săptămână am băut ceai
şi cam atât cum a spus Florentina
până ce am văzut cerul cu nori iar între ei într-o carte am citit
numele Lui numele Lui era frumos foarte
iar la sfârşitul acestei vieţi pe undeva anterioare am fost
paznic în Pipera şi am făcut vocalize pe coridoarele fabricii
de integrate şi calculatoare Cobra
cam aşa: am aflat lumina cea adevărată am primit duhul
cel ceresc
în foişor am citit războiul sfârşitului lumii
şi am pregătit o grămadă de fiţuici la teoria elasticităţii
pe care nu am reuşit să le utililizez asta e
la sfârşit am primit banii puţini dar destui cât să cumpăr
un radiou Selena foarte robust pentru tata fiindcă aveam
o afecţiune stranie
pentru radioul său Gloria care se cam stricase.

din vieţile anterioare 2

nu îmi amintesc cine spunea
că melancolia
este luxul fericirii parcă un francez
dar exact aşa avea privirea şobolanul preferat
de bunicul Crăciun
purta în ochi
piatra de temelie a infinitei tristeţi un soi
de aramaică şchioapă
ca un mosor de aţă fără litania
unei case jidoveşti cu ancadramente la fereşti
cu vitrină
şi mai ales într-o după-amiază mătuită pe şifonierul şubred
dar asta reţin perfect probabil din cauza primei clipe
de groază
umanitatea animalului
atunci când îşi pierde neliniştea e şi asta o laudă
să ai un moş înţelept
cheia de la o maşină sport bancnotele mari puţin mai înalte
recunosc m-a luat prin surprindere
precum şi astăzi în gang lângă bulevard o femeie care sporovăia
în treacăt mi-a dat senzaţia
că pentru unii aşa e şi moartea
dar pe atunci se însera duios şi mi-l amintesc pe bunicuţu
vorbind din profil cu şoarecul mare:
omul care nu se teme de dumnezeu e mai rău decât animalul.