marți, 5 iunie 2012

****

anul trecut a semănat

cu anul ăsta.

am căutat de lucru

nu prea am găsit

am făcut datorii

pe care abia zilele astea

le-am termin de plătit

am plecat în concediu

ca o vită pe islazul

cu verdele cel mai îndepărtat

 

m-am pregătit

să mă emoţionez

pentru fiecare anotimp

dar mai ales pentru iarnă

am cărat lemne şi

am pus pe foc

zi şi noapte

dar aşa a fost şi

cu doi sau trei ani în urmă

iar la anul 

se prefigurează să fie la fel.


copii au mai crescut iar asta

e şi bine şi rău 

şi, cu toate că mă rog

la Dumnezeu dezinteresat

şi nu sunt  un pretenţios

am sentimentul că

locuiesc într-o oală cu smalţ

şi nu am atins nimic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu